13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalTrump consideră că protestatarii anti-Kavanaugh sunt „profesionişti plătiţi”

Trump consideră că protestatarii anti-Kavanaugh sunt „profesionişti plătiţi”

„Cei care au ţipat şi au fost vulgari sunt profesionişti plătiţi care nu vor decât să strice imaginea senatorilor. Nu vă lăsaţi păcăliţi! De asemenea, uitaţi-vă toate pancartele identice profesioniste. Plătite de Soroş şi alţii. Acestea nu sunt semne făcute din dragoste!”, a scris Trump pe Twitter.

Afirmaţiile lui Trump vin după ce a fost făcut public un videoclip în care Hatch, un membru republican al Comitetului Judiciar al Senatului, îi spune unei protestatare să se maturizeze. În videoclip, o femeie îl întreabă pe Hatch: „De ce nu eşti destul de curajos să vorbeşti cu noi”, după care Hatch îşi mişcă mână în semn de dezaprobare, deşi nu este clar dacă gestul a fost faţă de femeie sau faţă de un bărbat cu care discuta.

Femeia a fost iritată de gestul lui Hatch şi a afirmat: „Nu face tu cu mâna la mine”. Hatch a răspuns: „Când o să te maturizezi, aş fi bucuros”. Protestatarii au încercat să ţină deschise uşile liftului lui Hatch dar au fost opriţi de consilierii săi, în timp ce o femeie a ţipat: „Cum îndrăzneşti să vorbeşti cu femeile în acest fel?”

Interacţiunea a fost în contrast cu un alt videoclip care a fost publicat săptămâna trecută în care Flake, un republican din Arizona, a ascultat două femei care l-au abordat înainte să se urce în lift. Cele două femei i-au povestit despre experienţele lor de abuz sexual.

Brett Kavanaugh, nominalizat de Donald Trump la Curtea Supremă a SUA, a fost acuzat de abuz sexual de către Christine Blasey Ford, o profesoară universitară de psihologie, în vârstă de 51 de ani. Ea afirmă că, la începutul anilor 1980, pe când Brett Kavanaugh învăţa la o şcoală la periferia Washingtonului, el şi un prieten ”complet beţi” au încolţit-o într-o cameră, la o petrecere.

Ulterior, o a doua femeie, Deborah Ramirez, l-a acuzat pe Kavanaugh că s-a expus în faţa ei la o petrecere pe vremea când cei doi erau studenţi la Yale.

De asemnea, o a treia femeie, Julie Swetnick l-a acuzat pe magistrat că a făcut parte, la începutul anilor ’80 dintr-un grup de băieţi care încercau să aducă fetele în stare de ebrietate sau să le drogheze pentru ca apoi să abuzeze de ele.

Raportul FBI al unei anchete privind acuzaţiile asupra lui Kavanaugh a ajuns la Casa Albă şi în Senatul american.

Cele mai citite

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă