22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInternaționalThe Rolling Stones va sărbători 50 de ani de activitate, pe scenă

The Rolling Stones va sărbători 50 de ani de activitate, pe scenă

Spre “satisfacţia” fanilor, legendara formaţie britanică The Rolling Stones a pus capăt luni numeroaselor speculaţii, anunţând că va sărbători 50 de ani de activitate, pe scenă, prin patru concerte eveniment, la Londra şi în SUA, transmite AFP, informează Agerpres.

Acest anunţ a fost făcut de membrii formaţiei, Mick Jagger, Keith Richards, Ron Wood şi Charlie Watts, într-un mesaj video postat pe pagina lor de Facebook.

“Au existat numeroase zvonuri, aşa că iată-ne aici, la Paris, pentru a vă oferi informaţiile corecte: vom reveni pe scenă în două oraşe care ştiu să fie rock”, susţin membrii formaţiei.

Primele două concerte vor fi susţinute la 25 şi 29 noiembrie, la O2 Arena din Londra, oraşul în care s-a format celebra trupă şi a susţinut primul concert la 12 iulie 1962, într-un micuţ club în prezent dispărut, “Marquee”.

Biletele pentru cele două concerte, ce se vor desfăşura sub titulatura “50 and counting” (50 de ani şi continuăm), vor fi scoase la vânzare la preţuri între 106 şi 406 de lire sterline.

Alte două concerte sunt programate la Prudential Center din Newark, New Jersey, la 13 şi 15 decembrie.

Trupa The Rolling Stones nu a mai urcat pe scenă din 2007, de la sfârşitul turneului de promovare a ultimului lor album, “A bigger bang” (2005).

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă