15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalȘefa asasinilor lui El Chapo, găsită moartă

Șefa asasinilor lui El Chapo, găsită moartă

Femeia, cunoscută şi ca “Împărăteasa Antrax”, este bănuită că ar fi coordonat mai multe asasinate pentru cartelul Sinaloa, fapte pe care întotdeauna le-a negat.

Celebrul cartel al crimei a fost condus de El Chapo, înainte ca acesta să fie extrădat și închis într-un penitenciar din SUA. Felix a fost descoperită decedată într-o casă din Isla Musala, orașul Culiacan, din nord-vestul statului mexican Sinaloa.

Potrivit presei locale, femeia în vârstă de 35 de ani a murit din cauza unor complicaţii pulmonare, mai precis aspirarea unor obiecte străine, precum fluide, în plămâni, care determină sufocarea şi decesul.

Femeia a fost găsită moartă într-un palat
 

Femeia a fost descoperită decedată de iubitul ei, care a anunţat autorităţile. O anchetă a fost deschisă, iar autoritățile, care au spus că în corpul victimei au fost găsite urme de alcool şi alte substanţe, așteaptă și rezultatul autopsiei.

Modelul ar fi avut o relaţie cu Jose Rodrigo Arechiga, cunoscut ca “El Chino Antrax” (Antraxul Chinez), care a condus cartelul Anthrax, asociat cu cartelul Sinaloa Cartel, înainte de a fi încarcerat. Totodată, aceasta ar fi fost căsătorită cu un traficant de droguri din cartelul Sinaloa, cu care ar fi avut trei copii.

În 2016, a devenit celebră după ce a pozat cu o armă AK-47 de culoare roz, alături de gărzi de corp mascate şi înarmate.
După arestarea lui El Chino Antrax, Felix a devenit liderul grupului acestuia şi urma ordinele cartelului Sinaloa.

Cele mai citite

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă