15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalRegimul circulației cetățenilor români în Ungaria, tranșat la nivel ministerial

Regimul circulației cetățenilor români în Ungaria, tranșat la nivel ministerial

Întî

Întâlnirea vine în continuarea demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe pentru obținerea din partea autorităților ungare a clarificărilor privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Ministrul Bogdan Aurescu a solicitat interlocutorului informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri. În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate.

Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autoritățile polițienești de resort din cele două state să mențină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice.

Ministerul Afacerilor Externe păstrează situația în atenție și va informa cu celeritate asupra oricăror evoluții de interes. Detalii suplimentare vor fi transmise ulterior adoptării formale a deciziilor autorităților ungare.

Cele mai citite

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă