15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPloile torenţiale au provocat moartea a cel puţin 12 persoane în America...

Ploile torenţiale au provocat moartea a cel puţin 12 persoane în America Centrală

Cantităţile însemnate de precipitaţii care au căzut începând de joi au afectat, printre altele, Guatemala şi Costa Rica, şi au provocat o alunecare de teren în Honduras care a ucis doi copii şi pe mama acestora în timpul somnului.

Ploile au distrus clădiri şi recolte, iar mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele pentru a merge în adăposturi temporare.

Şase persoane şi-au pierdut viaţa în Honduras, iar 7.000 au fost nevoite să-şi evacueze locuinţele, potrivit autorităţilor locale. În Nicaragua, 23.000 de persoane au fost afectate, conform autorităţilor guvernamentale, iar un pescar şi-a pierdut viaţa după ce ambarcaţiunea în care se afla s-a răsturnat. Alte două persoane s-au înecat într-un râu.

În El Salvador, două persoane au murit, una după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se afla, iar alte zece au fost rănite după prăbuşirea unui zid, potrivit şefului agenţiei pentru protecţie civilă din această ţară.

O persoană şi-a pierdut viaţa în Costa Rica, iar un copil a fost dat dispărut în Guatemala.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă