Parlamentul European este preocupat de încălcarea libertății presei în estul Europei

Mass-media liberă și independentă este vitală pentru societățile democratice, susțin eurodeputații, solicitând Comisiei și Consiliului să o apere cu fermitate.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 11.03.2021 - 13:09

Mass-media liberă și independentă este vitală pentru societățile democratice, iar din acest motiv eurodeputații solicită Comisiei Europene și Consiliului Europei să o apere cu fermitate, anunță un comunicat de presă transmis, joi, 11 martie, de Parlamentul European.

În dezbaterea de miercuri cu comisara Jourová și cu secretarul de stat portughez Zacarias, cei mai mulți dintre eurodeputați au subliniat importanța libertății mass-media pentru democrație și societățile democratice și au insistat asupra faptului că trebuie garantată independența acesteia față de interferențele politice. Aceștia au solicitat Comisiei să depună mai multe eforturi pentru a proteja jurnaliștii din Europa și pentru a opri guvernele să acționeze în condiții de impunitate, iar Consiliului să finalizeze procedurile prevăzute la articolul 7 în ceea ce privește Ungaria și Polonia.

Unii europarlamentari au afirmat chiar că, în cazul acestor două țări, ar trebui activat "mecanismul de condiționalitate privind statul de drept".

Comentarii