13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalPărinții din Germania, care nu își vaccinează copiii, amendați

Părinții din Germania, care nu își vaccinează copiii, amendați

Iniţiativa lui Spahn vine după o amplă dezbatere în Germania legată de obligativitatea vaccinării împotriva rujeolei. Numărul cazurilor a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani.

„Vreau să elimin rujeola”, a declarat Spahn pentru ziarul Sonntag, citat de Reuters. „Oricine merge la grădiniţă sau şcoală trebuie vaccinat împotriva rujeolei. Oricine nu îşi vaccinează copilul poate fi amendat cu până la 2.500 de euro”, a mai spus el.

Spahn este încrezător că, pentru proprunerea sa legislativă, are sprijinul coaliţiei corseratoare a Angelei Merkel, din care face parte, dar şi al social-democraţilor.

 

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă