14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalOpozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat din nou

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat din nou

Navalnîi, cunoscut drept critic al Kremlinului, a fost unul din cei peste 500 de protestatari reţinuţi luna trecută la o manifestaţie, la Moscova, unde cereau pedepsirea poliţiştilor acuzaţi că i-au înscenat jurnalistului Ivan Golunov infracţiuni legate de droguri.

Golunov a fost reţinut de poliţişti pe stradă, pe 7 iunie. Anchetatorii au susţinut că s-au găsit droguri atât asupra sa, cât şi ulterior, la o percheziţie domiciliară. În urma protestelor presei şi opoziţiei, jurnalistul a fost în cele din urmă eliberat, iar acuzaţiile împotriva sa au fost retrase.

Navalnîi a mai fost arestat de mai multe ori pentru presupuse încălcări ale legii; o condamnare suferită cu una din ocaziile respective l-a împiedicat să candideze la preşedinţia Rusiei în 2018, împotriva lui Vladimir Putin.

Cele mai citite

Ciolacu și Grindeanu se întâlnesc cu președintele DP World, investitor din Dubai

Șeful Guvernului României, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se întâlnesc, în ziua de 15 mai 2024, cu Sultan Ahmed bin Sulayem, președinte...

Percheziții ale Parchetului European în Capitală, pentru fraude cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Parchetul European anunţă că a efectuat, astăzi, cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care...

Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în prima rundă a turneului Trophee Clarins 

Miercuri, jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost nevoită să se retragă din prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), din motive...
Ultima oră
Pe aceeași temă