14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInternaționalONU: Tratamentul la care este supus Assange îi pune viaţa 'în pericol'

ONU: Tratamentul la care este supus Assange îi pune viaţa ‘în pericol’

Într-un comunicat, Nils Melzer şi-a exprimat ‘îngrijorarea faţă de deteriorarea continuă a sănătăţii lui Julian Assange după arestarea şi încarcerarea sa la începutul acestui an’, insistând că ‘viaţa sa este de acum în pericol’.

‘Dacă Regatul Unit nu schimbă în mod urgent cursul şi nu îi ameliorează situaţia inumană, expunerea continuă a lui Assange la arbitrar şi încălcările drepturilor sale l-ar putea costa în curând viaţa’, a declarat el.

Melzer, expert independent al ONU şi profesor de drept internaţional, i-a făcut o vizită în luna mai fondatorului WikiLeaks în închisoarea din Londra, fiind însoţit de medici, la o lună după arestarea acestuia de către poliţia britanică la Ambasada Ecuadorului.

În urma acestei vizite, Melzer a afirmat că Julian Assange a suferit ‘dureri fizice’ şi prezintă ‘toate simptomele tipice unei expuneri prelungite la tortură psihologică, anxietate cronică şi traume psihologice intense’.

Expertul citat nu s-a întâlnit cu Assange de atunci, dar a primit noi date cu privire la starea de sănătate a acestuia, afirmă surse din anturajul său.

Assange ‘continuă să fie deţinut în condiţii de opresiune, de izolare şi de supraveghere, nejustificate de statutul său de deţinut’, susţine raportorul.

La 21 octombrie, australianul de 48 de ani a apărut dezorientat în cursul primei sale apariţii în public în şase luni, bâlbâindu-se în timpul unei audieri la Londra şi părând să aibă dificultăţi în a-şi aminti data de naştere. La finalul audierii, el a declarat că nu ştie ce i s-a întâmplat şi s-a plâns de condiţiile de detenţie la închisoarea londoneză de înaltă securitate Belmarsh.

În 2012, Julian Assange, care era urmărit penal în Suedia pentru viol, s-a refugiat la Ambasada Ecuadorului din Londra pentru a evita extrădarea în Suedia sau în SUA, din cauza difuzării unor documente secrete americane de către site-ul său.

După şapte ani petrecuţi la misiunea diplomatică a Ecuadorului, el a fost arestat de poliţia britanică la 11 aprilie, cu acordul autorităţilor de la Quito.

Assange a fost plasat imediat în detenţie, apoi condamnat la o pedeapsă de 50 de săptămâni de închisoare la 1 mai pentru încălcarea condiţiilor eliberării sale provizorii.

Julian Assange riscă o pedeapsă de până la 175 de ani de închisoare în SUA, care îl acuză că a pus în pericol unele surse ale lor în momentul publicării în 2010 de către WikiLeaks a 250.000 de cablograme diplomatice şi a aproximativ 500.000 de documente confidenţiale privind activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

La sfârşitul lunii mai, justiţia americană a adăugat mai multe capete de acuzare la actul său de inculpare, dintre care cele mai multe vizează încălcări ale legilor împotriva spionajului, ceea ce a suscitat critici din partea apărătorilor libertăţii presei.

Cele mai citite

Iohannis reacționează la vestea tragică din Slovacia. “Sunt șocat să aflu”

Klaus Iohannis s-a declarat șocat de faptul că premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. "Şocat să aflu de faptul că prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico,...

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă