27.5 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăInternaționalOfițerul însărcinat cu protecția lui David Cameron și-a uitat pistolul în toaleta...

Ofițerul însărcinat cu protecția lui David Cameron și-a uitat pistolul în toaleta avionului

Contactată de AFP, poliţia a declarat că ”este la curent cu acest incient care a avut loc în timpul unui zbor către Regatul Unit la 3 februarie”, mai notează News.ro.

”Ofiţerul respectiv a fost demis din funcţia sa operaţională”, a anunţat Scotland Yard, precizând că ia cazul ”foarte în serios” şi că a deschis o anchetă internă.

Arma, un pistol semiautomat de tip Glock 19 – încărcat – a fost găsită chiar înainte de decolarea unui zbor de la New York la Londra, luni, de către un pasager care, şocat, a alertat personalul de la bord.

”Căpitanul a confirmat că s-a găsit un pistol, lucru care a panicat pe toată lumea”, a declarat un pasager citat de tabloidul The Sun.

”El a încercat să calmeze pe toată lumea explicând că legea îi autorizează pe ofiţerii de protecţie să aibă arme de mână în avioane şi că arma a fost predată gărzii de corp”, a continuat el.

În afară de arma sa, garda de corp a lui Cameron şi-a uitat atât paşaportul său, cât şi pe cel al lui David Cameron la toaletă.

Premier timp de şase ani, din 2010, David Cameron a declanşat referendumul din 2016 cu privire la Brexit.

După ce a făcut campanie în favoarea rămânerii Regatului Unit în Uniunea Europeană (UE), el a demisionat la o zi după anunţarea rezultatului, în care tabăra ”Leave” a obţinut o victorie cu aproape 52% din voturile exprimate, şi s-a retras din viaţa politică.

Cele mai citite

Tragic accident la Tomşani, Vâlcea. Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața

Un accident tragic a avut loc în localitatea Tomșani din Vâlcea, în care un tânăr de 22 de ani a murit după ce mașina...

Liderii G7 avertizează dur China să nu mai sprijine Rusia: “permite” războiul acesteia în Ucraina

Sprijinul acordat de China Rusiei "permite" războiul acesteia în Ucraina, au avertizat vineri liderii celor mai avansate economii ale lumii, într-o înăsprire a tonului...

Acord de principiu al statelor UE, pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat "acordul de principiu" cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica...
Ultima oră
Pe aceeași temă