15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalMalta, condamnată de Curtea de Justiție a UE, pentru capturarea păsărilor sălbatice

Malta, condamnată de Curtea de Justiție a UE, pentru capturarea păsărilor sălbatice

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene susţine că statul insular nu a respectat directiva privind conservarea păsărilor sălbatice, care nu permite derogări decât “dacă nu există o altă soluţie satisfăcătoare pentru a permite, în condiţii strict controlate şi într-o manieră selectivă, capturarea, detenţia sau orice altă exploatare judicioasă a anumitor păsări, în număr mic”, se explică într-un comunicat.

Or Malta nu a reuşit să îndeplinească niciuna dintre condiţii pentru a-şi justifica regimul excepţional.

Pe baza unui studiu realizat de ONG-ul “BirdLife Malta” din 2007, Curtea consideră că aceste capturări s-au intensificat într-o asemenea măsură, încât “doar o mână de exemplare din fiecare specie comună de fringilide a ajuns să se reproducă în mod constant pe insulă”.

Curtea critică, de asemenea, caracterul neselectiv al metodei prinderii, cu ajutorul plaselor tradiţionale, precum şi controlarea deficitară a celor care deţin licenţe de capturare a păsărilor.

Familia fringilidelor conţine mai multe specii comune, cum ar fi cinteza, scatiul şi sticletele.

De câţiva ani, Malta a fost în conflict cu Bruxelles-ul pe tema acestor capturi. Practica este considerata crudă de către detractorii săi, mai ales că păsările sunt ucise înaintea sezonului de reproducere – însă este apărată cu înverşunare în Malta, unde este considerată un obicei naţional.

Numeroşi apărători ai mediului, printre care romancierul şi eseistul american Jonathan Franzen, critică de multă vreme vânarea păsărilor migratoare în Malta şi în bazinul mediteranean. 

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă