12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalLituania, obligată să accepte verdictul CEDO, privind închisorile secrete CIA

Lituania, obligată să accepte verdictul CEDO, privind închisorile secrete CIA

“Decizia CEDO a fost luată. Ea nu este favorabilă Lituaniei. Pagubele asupra reputaţiei au fost deja comise. Suntem angajaţi faţă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de aceea va trebui să acceptăm decizia”, a precizat Grybauskaite într-un comunicat prezidenţial transmis presei locale.
Joi, tribunalul de la Strasbourg a emis verdictul că Lituania şi România au găzduit închisori secrete pentru CIA în urmă cu un deceniu, unde deţinuţii erau ţinuţi ilegal.
Elvinas Jankevicius, adjunctul ministrului justiţiei, a declarat că Lituania are posibilitatea de a face apel împotriva verdictului, deşi nu a decis încă modul în care va acţiona. “Este o decizie foarte amplă a curţii, de circa 300 de pagini. O vom lua în considerare şi vom analiza situaţia. Avem posibilitatea de a face apel la la Marea Cameră a Curţii, dar decizia nu a fost luată încă”, a declarat Jankevicius potrivit presei locale.
Potrivit acestuia, Lituania are trei luni la dispoziţie pentru a lua decizia.
CEDO a judecat cazul lui Abu Zubaydah împotriva Lituaniei privind alegaţiile că Lituania a permis CIA să-l mute într-un aşa-numit “black site” de pe teritoriul său în baza programului de detenţie secretă şi în care a suferit rele tratamente.
Curtea a ajuns la concluzia că este clar că Lituania a găzduit un centru de detenţie al CIA între 17 sau 18 februarie 2005 şi 25 martie 2006 şi că Abu Zubaydah a fost deţinut aici. Autorităţile lituaniene au cunoscut scopul activităţilor CIA de pe teritoriul ţării şi au cooperat, menţionează CEDO în verdict.
CEDO a decis că Lituania a încălcat articolul 3 privind interzicerea torturii din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articolul 5 privind dreptul la libertate şi securitate, articolul 8 referitor la respectarea vieţii private şi articolul 13 privind dreptul la îngrijire medicală eficientă.
Instanţa a decis că Lituania trebuie să-i plătească reclamantului 100.000 de euro, cu titlu de daune imateriale, şi 30.000 de euro pentru costuri şi cheltuieli.
Comisia pentru securitatea naţională şi apărare din parlamentul lituanian a efectuat o anchetă asupra acestui subiect în 2009 şi a ajuns la concluzia că Agenţia de informaţii din Lituania a ajutat CIA să înfiinţeze o unitate de detenţie.

Cele mai citite

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă