13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalIndonezia: Parlamentul indonezian votează schimbări privind agenţia anticorupţie

Indonezia: Parlamentul indonezian votează schimbări privind agenţia anticorupţie

Comisia pentru eradicarea corupţiei, cunoscută sub iniţialele KPK şi care a anchetat sute de politicieni şi oficiali de la crearea sa, în 2002, a devenit una din cele mai respectate agenţii din Indonezia.

Schimbările propuse cuprind plasarea KPK sub supervizarea unui consiliu extern, care va avea dreptul să stabilească dacă agenţia poate face înregistrări.

Reformele adoptate îi îngrijorează însă pe militanţii anticorupţie, care se tem că acestea ar fi menite de fapt să slăbească această instituţie. Înainte de votul de marţi, un grup de manifestanţi s-au adunat în faţa parlamentului din Jakarta, arborând pancarte care semnalau “înmormântarea” KPK.

Deputatul Johnny G.Plate a respins criticile la adresa schimbărilor, insistând că toate agenţiile de stat au nevoie de supervizare.

“Vrem să creăm un consiliu supervizor pentru a face conducerea KPK mai prudentă şi mai responsabilă. Nu există nicio instituţie în lume care nu aibă un mecanism de supervizare”, a declarat acesta pentru Reuters.

Preşedintele indonezian Joko Widodo dispune de un interval de 30 de zile pentru promulgarea acestor modificări.

Şeful statului şi-a exprimat susţinerea pentru proiect şi a asigurat că nu va compromite lupta împotriva corupţiei. Într-un discurs televizat de săptămâna trecută, Widodo a explicat că înfiinţarea unui consiliu administrativ extern este necesar pentru “buna guvernare” şi a menţionat că membrii acestuia vor fi selectaţi de el şi vor fi cercetători şi militanţi anticorupţie, şi nu politicieni sau birocraţi.

Schimbările adoptate se referă între altele şi la statutul anchetatorilor independenţi ai KPK, aceştia urmând să devină funcţionari publici, ceea ce, în opinia unor analişti, i-ar putea face mai vulnerabili la presiuni.

Multe dintre anchetele KPK au implicat membri ai legislativului indonezian, între cei condamnaţi pentru corupţie în urma anchetelor sale numărându-se şi un fost preşedinte al Camerei reprezentanţilor, una din cele două camere ale parlamentului de la Jakarta, notează Reuters.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă