15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalFranța: Peste 200 de migranți s-au instalat în centrul orașului Nantes

Franța: Peste 200 de migranți s-au instalat în centrul orașului Nantes

„261 de migranţi care au ocupat ilegal un fost liceu, proprietate a oraşului Nantes, au fost evacuaţi în această dimineaţă (joi) de către poliţie”, a anunţat prefectura din Loire-Atlantique (vest), care a precizat că „evacuarea s-a desfăşurat fără incidente şi (migranţii) nu au opus rezistenţă”.

Migranţii evacuaţi, majoritatea proveniţi din Sudan şi din Eritreea, s-au regrupat apoi în piaţă de unde fuseseră evacuaţi pe 23 iulie. Ei s-au alăturat altor o sută de migranţi care şi-au găsit refugiu înainte de această primă evacuare şi şi-au instalat circa treizeci de corturi.

Pe 23 iulie, 455 de migranţi au fost evacuaţi din piaţă la cererea prefecturii. Tabăra fusese instalată acolo în urmă cu peste o lună, existând o situaţie sanitară îngrijorătoare, cu o singură sursă de apă şi o singură toaletă. A fost raportată prezenţa şobolanilor şi cazuri de scabie.

Persoanelor celor mai vulnerabile le-a fost oferit adăpost, potrivit autorităţilor oraşului, iar alţii au fost instalaţi de asociaţii în fostul liceu Leloup-Bouhier, „proprietatea oraşului neocupată o lungă perioadă de timp”, a afirmat colectivul de sprijin pentru migranţi din Nantes.

La cererea primarului din Nantes, fostul liceu a fost la rândul său evacuat joi de către forţele de ordine, după emiterea unui ordin judecătoresc.

„Este imposibil ca liceul Leloup-Bouhier, care face în prezent obiectul lucărilor de renovare pentru a fi transformat în şcoală, să fie ocupat”, a declarat într-un comunicat Aicha Bassal, viceprimar al oraşului Nantes.

„Oraşul Nantes trebuie să deschidă această nouă şcoală în 2020, lucrările trebuie să se poată derula conform programului”, a adăugat ea.

Însă „evacuarea a fost făcută fără a le acorda timp migranţilor să-şi recupereze lucrurile, ei s-au întors din nou pe stradă, fără o soluţie unde să poată dormi la noapte”, a declarat pentru AFP François Prochasson, din cadrul colectivului de sprijin pentru migranţi.

Cele mai citite

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă