13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalFostul șef al NATO, umilit în SUA

Fostul șef al NATO, umilit în SUA

“Este o decizie puţin meschină”, a declarat Javier Solana într-un interviu acordat canalului de televiziune spaniol Antena 3, explicând că a mers în Iran în 2013 pentru ceremonia de învestire a preşedintelui Hassan Rohani.

“Am mers acolo în calitate de reprezentant al tuturor celor care au negociat” acordul nuclear, din care preşedintele Donald Trump a retras SUA în luna mai.

“Este nevoie ca diverse persoane să meargă în ţările cele mai complicate pentru a continua negocierile. Ceea ce mi se pare cel mai şocant este faptul că aceşti oameni sunt trataţi la fel ca ceilalţi” în ceea ce priveşte permisele de intrare şi de ieşire, a subliniat el.

Autorizaţia electronică, ce îi scuteşte pe cetăţenii Uniunii Europene să solicite o viză pentru călătorii care nu depăşesc 90 de zile în Statele Unite, se obţine în mod normal online înainte de deplasare. Însă, din 2015, persoanele care au călătorit înainte în Iran, Irak, Siria, Sudan, Libia, Somalia şi Yemen nu mai pot beneficia de această autorizaţie şi trebuie să depună o cerere de viză. Restricţia nu se aplică în mod normal oficialilor guvernamentali, însă Javier Solana nu deţinea o astfel de funcţie în 2013.

“Ceea ce au ei (în SUA) este un computer cu un algoritm, şi dacă el ştie că ai fost în Iran în ultima perioadă, te scoate din sistem (…) Voi încerca să fac în aşa fel încât să mă lase să intru, am nevoie să merg acolo pentru că lucrez acolo, sunt profesor la mai multe universităţi”, a declarat Solana.

Spaniolul Javier Solana s-a aflat în fruntea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în perioada 1995-1999, apoi a deţinut funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună până în 2009.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă