30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInternaționalFNT vă recomandă...

FNT vă recomandă…

Radu Macrinici, Andreea Vălean, Mi­hai Ignat, Petre Barbu, Lia Bugnar, Theo Herghelegiu, Emanuel Pârvu şi Mimi Brănescu sunt autori ale căror piese vor putea fi audiate într-un program special, difuzat în fiecare seară între 31 octom­brie şi 5 noiembrie la Radio Ro­mânia Cultural. „On air la FNT”, un program dedicat dramaturgiei ro­mâneşti contemporane, debutează cu un maraton teatral de 24 de ore. Înce­pând din noap­tea de sâmbătă (mai exact: duminică, 31 octombrie, ora 0.00), până la ora 0.00 a zilei de luni, Ra­dio România Cultural transmite non-stop teatru radiofonic.

Ca şi în anii trecuţi, fiecare seară a festivalului se încheie cu o proiecţie de film. Programul „Filme, noapte, teatru” se desfăşoară în fiecare zi, de la ora 22.00, la Sala Elvira Popescu de la Institutul Francez. Sâmbătă şi duminică poate fi văzut serialul despre teatru „Nopţi”, realizat de George Banu. De marţi încep pro­iecţile de filme polo­neze. Programul în­cepe cu documentarul realizat de Andrzej Wajda despre unul din cele mai importante spectacole ale secolului XX, „Clasa moartă”, a lui Tadeusz Kantor. Filmul include fragmente rare din acest spectacol care a avut peste 1.000 de reprezentaţii pe scene din toată lumea, dar care n-a fost niciodată filmat în întregime. Fragmentele din spectacol se intersectează cu declaraţii ale celebrului regizor de teatru, în încercarea de a reconstrui acest spectacol faimos, realizat în 1975 şi jucat până în 1990.

Pe 4 noiembrie, tangaProject propune o după-amiază de lecturi speciale la locul unde au lucrat mai bine de un an. De la ora 16.00, la căminul de persoane vârstnice Moses Rosen, puteţi asculta „Moses stories – naraţiuni comu­nitare scrise şi povestite de persoanele vârstnice din cămin”. FNT sprijină Lecturi Urbane, o iniţiativă care îşi propune să promoveze lectura în locurile publice şi actul cititului în general. Aşadar, vor exista două cutii de colectare în locaţiile FNT, în care se pot dona cărţi pentru ediţiile următoare din Lecturi Urbane. De altfel, ca de obicei, şi cărţile vor avea locul lor în cadrul FNT, programul fiecă­rei zile a festivalului incluzînd şi lansări. Printre volume­le care vor apărea cu ocazia festivalului se numără „50 de regizori- cheie ai secolului 20″ sau „O călătorie prin alte spaţii: Teatrul lui Ta­deusz Kantor” de Michal Kobialka. La toate aceste evenimente intrarea este liberă.

În programul „FNT vă recomandă”, ce se doreşte a fi un fel de secţiune OFF a festivalului, au fost incluse şi alte câteva spectacole. Sunt trei producţii din străinătate. „Who is Fergus Kilpa­trick?”, un spectacol semnat The Company (Irlanda), şi „Cartea viţelului”, scenariul de Codrina Pricopoaia, regia Dominique Fataccioli, se vor juca la Teatrul Foarte Mic, primul pe 30 şi 31 octombrie, al doilea pe 4 şi 5 noiembrie. Centrul de Cultură al Ministerului Administraţiei şi Internelor va găzdui o montare englezească „Trespass” (foto), coregrafia Thomas Noone şi Rob Tannion, care se va juca pe 4 şi 5 noiembrie.

Cele mai citite

Europarlamentarul Eugen Tomac despre alegerile din România: “Un milion de voturi anulate și mii de procese verbale măsluite”

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, susține că la alegerile din 9 iunie 2024, în România s-au consemnat "un milion de voturi anulate și mii...

Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat

Vladimir Putin va putea călători în Elveția, Europa, fără a fi arestat. Președintele Rusiei ar putea lua parte la posibile negocieri, în ciuda mandatului...

Israelul întrerupe activitatea militară de-a lungul drumului din sudul Fâșiei Gaza pentru a facilita ajutoarele

Armata israeliană a declarat că va face pauze tactice zilnice în activitatea militară de-a lungul unui drum principal din sudul Fâșiei Gaza, asta pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă