17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăInternaționalFetele vor să se facă "Monici" şi băieţii fotbalişti

Fetele vor să se facă “Monici” şi băieţii fotbalişti

În fiecare dimineaţa, cineva se trezeşte la prima oră pentru a te binedispune. După o luptă crâncenă cu alarma, amânată uneori din cinci în cinci minute, el este alături de tine atunci când deschizi ochii şi televizorul. “Deşteptătorul” tău este Alec Secăreanu, care împreună cu echipa de la Tonomatul DP2, încearcă să îţi facă ziua mai frumoasă încă de la primele ore ale dimineţii.
Alec nu este numai un prezentator de televiziune, ci şi un actor talentat care încearcă să îşi găsească drumul într-o lume care duce lipsă de modele şi conducători.
Ce rol are televiziunea în prezent?

Alec Secăreanu: Când eram copil, televiziunea încă mai avea un rol educativ, în timp acest rol s-a cam pierdut, mai ales în rândul tinerilor. Ei nu mai au exemple, nu mai au modele. Chiar şi generaţia mea a dus puţin lipsă de modele, şi acum cu atât mai puţin există aceşti conducători. Fetele vor să se facă Monici şi soţii de bărbaţi cu banii sau domni generoşi, iar băieţii vor să se facă fotbalişti.

Dacă o luăm aşa, de ce se cumpără ziarele care au sâni pe copertă, dacă ai sâni la televizor o să se uite lumea la asta pentru că le arăţi, dar poţi să le oferi şi altceva. Normal depinde şi de ce target ai şi ce vrei să le oferi.

RL: În ultima perioadă se vorbeşte tot mai des de un nou val de actori şi regizori tineri în România. Crezi că faci parte din acest val?

Alec Secăreanu: Eu sper că fac parte din el. Lucrurile au început să meargă într-o direcţie bună, mai ales pentru filmul românesc. Regizorii tineri şi-au pus amprenta foarte clar pe un anumit tip de film care funcţionează foarte bine. Când au apărut filmele româneşti din noua generaţie a fost ceva nou, exotic pentru Europa şi pentru Statele Unite. Dar deja filmul românesc se face într-un fel. Îmi place mai ales cum lucrează Radu Munteanu, Cristi Puiu, pe care am avut şansa să îl am ca profesor într-o anumită perioadă la facultate, Corneliu Porumboiu. Ei fac treabă bună. Totuşi cred că filmului românesc îi lipseşte puţin umor, poate că suntem noi mai cenuşii, dar avem şi simţul umorului.

RL: Ce îţi trebuie ca să devii cunoscut ca actor?

Alec Secăreanu: Cred că trebuie să ai răbdare, culmea. Trebuie să ai capacitatea de a prinde momentul acela care este al tău. Atunci când vine trebuie să ştii că ăla este şi să nu dai niciodată înapoi. Nu ştiu, cred că trebuie să stai drept, să mai şi refuzi din când în când roluri, normal atunci când este cazul. Să nu faci orice pentru că sunt lucruri în care ar trebui să crezi şi care te compromit dacă le faci.

RL: Care sunt criteriile după care te ghidezi atunci când accepţi sau refuzi un rol?

Alec Secăreanu: Depinde foarte mult şi de proiect. Am făcut multe proiecte gratis, mult timp şi încă mai fac proiecte de acest gen doar pentru că sunt mişto şi înseamnă ceva şi le faci cu un scop. Am refuzat multe lucruri pe bani pe care nu am vrut să le fac. Nu ştiu, depinde de ce vrei tu să spui de fapt. Am refuzat nişte sitcom-uri la un moment dat, nu am vrut să joc în sitcom-uri româneşti pentru că am văzut ceea ce se făcea în străinătate şi nu îmi plăcea ce se realiza aici, Eu sunt mare fan Seinfeld, Friends, 30 Rock şi ştiu foarte bine cum ar trebui să arate un sitcom. La noi nu prea au reuşit şi nu am vrut să intru în zona asta.

RL: Ai renunţa la televiziune pentru actorie?

Alec Secăreanu: Eu sunt actor. Asta sunt, asta îmi doresc să fiu şi asta o să fiu. Când eram mic copil îmi doream să ajung la o televiziune şi îmi place foarte mult ce fac acum, dar eu sunt actor.

RL: Ce părere ai despre actorii din telenovele?

Alec Secăreanu: E greu să spun asta, dar toţi avem un preţ. Este foarte trist să realizezi care este preţul tău. Eu nu mi-am dat seama de acest lucru până acum. Am jucat în telenovele în anul patru de facultate, dar nu pot să zic că am avut un rol în telenovele.

Fiecare face alegerile lui, ideea este să ţi le asumi. Pentru că dacă nu ţi le asumi şi ţi-e teamă, te gândeşti tot timpul că ai făcut un compromis, ceea ce nu este bine. Dacă o faci, asumăţi ce ai făcut, măcar atât.

RL: Crezi că celebritatea te-a schimbat?

Alec Secăreanu: Sper să nu mă fi schimbat, adică încerc să nu mă schimb. Este normal să te influenţeze mediul în care te învârţi, în care stai. Acum mă mai recunoaşte lumea pe stradă ceea ce este foarte ciudat, dar în rest nu s-a schimbat nimic.

RL: Ce sfat i-ai da unui tânăr care vrea să devină actor?

Alec Secăreanu: Fiecare are destinul lui, trebuie să persevereze. Sunt poveşti cu oameni care au intrat la facultate doar după ce au dat admitere de şase ori. De exemplu cred că Anda Călugăreanu a dat de 6 ori la facultate şi nu a intrat. Poate că acum nu a fost momentul lui, dar ar trebui să mai încerce. Actoria este o meserie foarte frumoasă , dar grea în acelaşi timp.

RL: Ce planuri de viitor ai?

Alec Secăreanu: Mi-aş dori să joc în lungmetraje, ăsta ar fi următorul pas. Am jucat într-unul acum un an jumătate, dar am avut un rol micuţ. De asemenea, îmi place ce se întâmplă în televiziune şi vreau să continui, dar nu vreau să uit de actorie.

Chiar ieri vorbeam cu un prieten de-al meu şi îi spuneam că am nevoie să lucrez. Un actor lucrează la repetiţii pentru că ai nevoie de ele ca să experimentezi, să te perfecţionezi, să încerci lucruri noi, să îţi practici meseria. Degeaba joci spectacole, creaţia ta are loc la repetiţii, acolo se produce actul artistic, se nasc lucruri. Tu vezi un produs finit când vezi un spectacol de teatru, vezi fiecare ce aport a adus în spectacolului, dar momentul acela de creaţie, acolo este cel mai frumos.

RL: Actorii preferaţi?

Alec Secăreanu: Am mulţi actori preferaţi pe care îi urmăresc: ce filme mai fac, ce se mai întâmplă cu ei. În perioada asta îmi place mult Kevin Spacey. Eu funcţionez pe perioade, încerc să îi descopăr pe fiecare în parte. Din România, Victor Rebengiuc mi se pare că înfloreşte pe zi ce trece. I-am văzut filmele, mi se pare spectaculos ce se întâmplă cu el.

Mini CV

Alexandru (Alec) Secăreanu s-a născut în 4 decembrie 1986 în Bucureşti şi a făcut liceul la Gheorghe Şincai, secţia matematică-informatică.

Pasiunea pentru teatru a descoperit-o în timp ce juca în echipa de teatru a liceului, drum pe care avea să îl urmeze şi în facultate. A urmat cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Actorie. A absolvit în 2007 şi de atunci a jucat pe scena mai multor teatre din ţară , iar în octombrie 2010 a început să fie unul dintre prezentatorii de la matinalul de pe TVR2.

Ultimul său spectacol a avut loc acum o lună la teatrul Metropolis din Bucureşti în piesa lui Carmen Vioreanu – No One. Face parte din asociaţia teatrul.ro “care s-a născut dintr-o necesitate pentru că vrei să joci, nimeni nu îşi doreşte să facă o facultate de actorie şi să servească în baruri.”, spune el.

“Am luat iniţiativă şi am înfiinţat ONG-ul acesta pentru a ne produce noi spectacole de teatru în care să jucăm”, precizează Alec.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă