21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSoția lui Kirilo Budanov, șeful spionajului Ucrainei, ar fi fost otrăvită

Soția lui Kirilo Budanov, șeful spionajului Ucrainei, ar fi fost otrăvită

Soția lui Kirilo Budanov, unul dintre cei mai importanți ofițeri din armata Ucrainei, ar fi fost otrăvită, susțin surse de la Kiev, citate de presa din Ucraina și din Occident.

Generalul Kirilo Budanov este șeful Informațiilor Militare ale Ucrainei, adică, în traducere neoficială, este șeful spionajului militar. În această calitate, Budanov a coordonat multe operațiuni ale militarilor ucraineni împotriva Rusiei.

Soția lui Budanov este Marianna Budanova. Conform informațiilor apărute în dimineața de 28 noiembrie 2023, Marianna Budanova a fost internată în spital, existând suspiciunea că este intoxicată cu metale grele. Conform surselor de la Kiev, cel mai probabil este că Marianna Budanova a consumat mâncare otrăvită. Marianna Budanova este acum sub tratament medical.

Serviciile secrete ale Rusiei sunt cunoscute pentru încercările lor de a-și elimina adversarii, cu metode care pot ajunge până la uciderea acestora. Nu există, deocamdată, o reacție oficială a autorităților de la Kiev cu privire la incidentul în care a fost implicată soția generalului Budanov.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Prăpăd în rândul antreprenorilor. A crescut cu 40% numărul firmelor radiate

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă