16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaBlinken spune că întâlnirea cu ministrul rus de externe Lavrov nu va...

Blinken spune că întâlnirea cu ministrul rus de externe Lavrov nu va mai avea loc

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat marți că a anulat întâlnirea cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, planificată joi, după recunoașterea de către Moscova a două regiuni separatiste din Ucraina ca entități independente.

Blinken a spus că a fost de acord să se întâlnească cu Lavrov, omologul său, numai dacă Rusia nu va invada Ucraina, conform Reuters.

„Acum, când vedem că invazia începe și Rusia și-a exprimat clar respingerea în totalitate a diplomației, nu are sens să mergem mai departe cu acea întâlnire în acest moment”, a declarat Blinken reporterilor după o întâlnire cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba la Washington.

Blinken stabilise întâlnirea cu Lavrov, dar a fost anulată la fel ca cea dintre Biden și Putin

Planurile pentru organizarea unei întâlniri între preşedintele SUA, Joe Biden, şi omologul rus, Vladimir Putin, au fost anulate, a anunţat marţi Casa Albă.

Purtătoarea de cuvânt a lui Biden, Jen Psaki, a spus că liderul de la Casa Albă este deschis în general la diplomaţie şi discuţii la cel mai înalt nivel, dar că acum, când Rusia extinde conflictul din Ucraina, nu este momentul potrivit.

„Nu vom închide niciodată complet uşa diplomaţiei”, a declarat purtătoarea de cuvânt, precizând însă că este nevoie de o schimbare de direcţie din partea Moscovei.

Planurile pentru întâlnirea Biden – Putin

O întâlnire faţă în faţă între Putin şi Biden fusese în discuţie în ultimele zile. Biden a fost de acord în principiu cu o astfel de întâlnire, iar Kremlinul a părut de asemenea deschis, conform Casei Albe, amintește Agerpres.

Jen Psaki a spus că nu a existat niciodată un calendar concret pentru o nouă întâlnire între cei doi preşedinţi şi că detaliile urmau să fie discutate joi între secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Acum însă şi această întâlnire între cei doi miniştri de externe a fost anulată.

Mai multe publicații occidentale au scris că întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin era încurajată de președintele Franței, Emmanuel Macron.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă