16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalCalifornia: Pompierii avansează în lupta cu flăcările

California: Pompierii avansează în lupta cu flăcările

Departamentul Forestier şi de Protecţie împotriva incendiilor din California (Cal Fire) arată în raportul său de joi că incendiul, numit ”County”, este controlat în proporţie de 30 %.

Flăcările au afectat în principal comitatul Yolo, la vest de oraşul Sacramento.

Aproximativ 3.500 de pompieri şi membri ai echipelor de urgenţă încearcă să stingă flăcările.

Deşi unele drumuri din zonă continuă să fie blocate şi au fost evacuate anumite regiuni considerate în pericol, avansul pompierilor împotriva flăcărilor şi condiţii meteo mai favorabile au determinat autorităţile să suspende unele măsuri restrictive.

Totuşi Cal Fire a relevat că riscul acestui incendiu este în continuare ridicat, având în vedere că pentru acest sfârşit de săptămână se prevăd din nou temperaturi ridicate şi o intensificare a vântului.

În declaraţii acordate joi ziarului Los Angeles Times, Israel Pinzon, purtătorul de cuvânt al Cal Fire, a subliniat că situaţia pare “mai favorabilă” şi s-a arătat încrezător că avansul în stingerea flăcărilor va continua şi în următoarele zile.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă