12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalBNS se implică în salvarea tipografiilor de stat

BNS se implică în salvarea tipografiilor de stat

Consiliul Național al Blocului Național Sindical (BNS), una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, a decis să se implice în salvarea tipografiilor aflate în subordinea Companiei Naționale a Imprimeriilor (CNI) Coresi. Este vorba mai ales de tipografiile din Cluj-Napoca și din Oradea. Salvarea tipografiilor deținute de statul român a fost asumată drept prioritate de către liderii BNS.

Decizia lor vine în contextul în care actuala conducere a CNI Coresi a vândut într-o manieră suspectă sediul Imprimeriei Oltenia din Craiova. În locul tipografiei ar urma să fie ridicat un supermarket Kaufland. În contextul în care procurorii DNA anchetează tranzacția, grupul german ar putea să se trezească târât într-un imens scandal de corupție, potrivit ClujToday.ro.

”BNS a decis susținerea demersurilor Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România pentru salvarea locurilor de muncă și a patrimoniului CNI Coresi”, se arată în rezoluția adoptată cu unanimitatea voturilor de către membrii Consiliului Național al BNS. Acest demers vine în contextul în care actuala conducere a CNI Coresi intenționa să vândă și sediile Imprimeriei Ardealul din Cluj-Napoca și Imprimeriei de Vest din Oradea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă