11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalAustria, comemorare a opt decenii de la unificarea cu Germania nazistă

Austria, comemorare a opt decenii de la unificarea cu Germania nazistă

Preşedintele Alexander Van der Bellen şi cancelarul Sebastian Kurz urmează să facă declaraţii în Heldenplatz, împreună cu artistul austriac şi avocat pentru drepturile civile Andre Heller.

Hitler a fost întâmpinat în acest loc cu bucurie frenetică când s-a adresat maselor, la trei zile după ce cinci divizii ale armatei germane au intrat în Austria la 12 martie 1938.

Naţional-socialismul şi ideea de a unifica cei doi vecini vorbitori de limbă germană căpătaseră deja contur în Austria anilor ce au precedat Anschluss-ul.

După Anschluss, mulţi austrieci au început imediat să se îmbogăţească prin furtul proprietăţilor vecinilor evrei, evenimente ce au precedat uciderea în masă a evreilor.

Comemorarea are loc în momentul când ţara este sub o atentă observaţie internaţională după ce Partidul Libertăţii din Austria (FPOe) de extremă-dreaptă a devenit partener în cabinetul conservatorului Kurz.

Partidele de stânga, grupuri ale societăţii civile şi comunitatea evreiască din Viena critică FPOe pentru numirea în înalte funcţii politice a membrilor unor grupuri de extremă-dreaptă care încă susţin naţionalismul pangerman, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă