În unele avanposturi de-a lungul fronturilor de est și de vest, soldații din Rusia, Franța și Marea Britanie au auzit fanfarele care se alăturaseră Germanilor în cântatul lor voios.
Imediat după apariția primei raze de soare, câțiva soldați germani au ieșit din tranșee și s-au apropiat de liniile Aliaților de pe țărm, cântând „Crăciun fericit” în limba maternă a inamicilor. La început, soldații aliați s-au temut că era o capcană, dar, văzând că germanii sunt neînarmați, aceștia au ieșit și ei din tranșee și au dat mâna cu soldații inamici. Bărbații au făcut schimb de cadouri, țigări și budincă de prune și au cântat colinde. A existat chiar și un caz documentat de soldați din taberele inamice jucând un joc de fotbal.
Așa-numitul Armistițiu de Crăciun din 1914 a avut loc la doar cinci luni după izbucnirea Primului Război Mondial, în Europa, și a fost unul din ultimele exemple palpabile ale noțiunii învechite de cavalerism între dușmani, în război.
În 1915, conflictul sângeros al Primului Război Mondial a izbucnit cu toată furia sa tehnologică, iar ideea unui alt Armistițiu de Crăciun a devenit de neconceput.
