21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăGDPRSperanţă pentru diabeticii cu dislipidemie aterogenă

Speranţă pentru diabeticii cu dislipidemie aterogenă

Studiul asupra lipidelor Acţiunea pentru Controlul Riscului Cardiovascular la Diabet (ACCORD), publicat on-line în revista de medicină din New England, a demonstrat ca adaugarea de fenofibrat la tratamentul cu simvastatină al bolnavilor de diabet cu dislipidemie aterogenă a avut rezultate foarte bune.

Acest medicament a redus, de asemenea, micro- şi macroalbuminuria, indicatoare ale bolii renale diabetice. „Nefropatia diabetică este o problemă majoră care trebuie gestionată. De aceea este important de ştiut că fenofibratul constituie un avantaj pentru aceşti pacienţi”, a spus profesorul Michel Hermans, secretar general al organizaţiei Residual Risk Reduction Initiative (R3i). Studiul a confirmat şi faptul că adăugarea de fenofibrat la simvastatină nu a avut efecte secundare.

Totusi, efectul benefic al fenofibratului a fost observat numai la grupul de pacienţi diabetici cu dislipidemie aterogenă, nu la toate persoanele participante la studiu. În cazul acestor bolnavi, riscul accidentelor vasculare (deces cardiovascular, infarcte şi atacuri cerebrale) este mai mare cu 70% decât în cazul pacienţilor fără această afecţiune. De aceea, găsirea unui nou tratament reprezintă o prioritate pentru medici.

„Pacienţii cu dislipidemie aterogenă au reprezentat doar 17% din persoanele participante la ACCORD Lipid, însă în practica clinică problema este considerabil mai mare”, a declarat profesorul Frank Sacks, vicepreşedintele organizatiei R3i.

Dislipidemia aterogenă este o afecţiune obişnuită, prevalenţa sa crescând în mod semnificativ ca rezultat al epidemiei globale de diabet de tip 2, obezitate şi sindrom metabolic. Astfel, în SUA aproximativ jumătate din pacienţii cu grad mare de risc care încep terapia cu statine necesita tratament suplimentar cu fenofibrat.

În prezent, organizaţia R3i  realizează un studiu amplu în 20 de centre universitare din toată lumea pentru a incearca să determine numărul oamenilor care suferă de această afecţiune şi pentru a stabili un set de recomandări care să îi ajute pe aceşti pacienţi sa aibă o viaţă mai lungă.

 

Cele mai citite

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă