14.5 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăGDPRScapă de roşeaţa din obraji! Cum poţi trata cuperoza

Scapă de roşeaţa din obraji! Cum poţi trata cuperoza

Cuperoza este mai frecventă la persoanele cu pielea subţire sau mai puţin elastică. În mod normal, capilarele pielii se dilată pentru a permite fluxului mai mare de sânge să treacă în momentele de stres sau efort fizic, apoi revin la normal. Capilarele mai slabe nu au o problemă în a se dilata, însă nu mai pot reveni la forma iniţială. Tocmai de aceea apare roşeaţa, aceasta fiind uneori însoţită de edem sau umflarea pielii. Pe lângă roşeaţa care apare cel mai frecvent la nivelul obrajilor şi al nasului, pielea este uscată şi foarte sensibilă.

„Atunci când se dilată vasele de sânge apare reţeaua cuperotică ce dă pielii aceea culoare roz-roşie care se accentuează la efort fizic, variaţii de temperatură rece-cald sau consum de alcool“, explică dr. Anca Doboş, medic primar dermato-venerologie.

O afecţiune ereditară

Cuperoza afectează cu precădere femeile cu tenul deschis şi pe cele de vârstă mijlocie. Principala cauză este elasticitatea scăzută a pielii şi circulaţia sanguină defectuoasă. Apoi, factorii ce ţin de mediul înconjurător pot spori riscul de dezvoltare a acestei afecţiuni. Căldura excesivă şi repetată la locul de muncă, expunerile la soare, dar şi temperaturile foarte joase şi expunerile la vânt rece şi puternic subţiază treptat pielea.

De asemenea, înaintarea în vârstă şi tratamentele cosmetice sau substanţele care ajung să irite tenul îşi pot pune amprenta pe sănătatea pielii. În apariţia cuperozei mai sunt implicaţi şi factorii endocrini (frecvent menopauza) şi afecţiunile gastro-intestinale: gastrite, colon iritabil, diaree, constipaţie, infecţii intestinale. Nu în ultimul rând, factori declanşatori pot fi şi alcoolul, tutunul, alimentele fierbinţi sau condimentele.

Îngrijirea pielii

Pielea afectată de cuperoză este adesea delicată şi sensibilă, de aceea trebuie evitată utilizarea apei fierbinţi sau foarte reci pe faţă, expunerea la soare, alcoolul, ţigările, alimentele picante, stresul. De asemenea, trebuie să se acorde atenţie hipertensiunii arteriale şi să se evite efortul intens desfăşurat în condiţii de căldură, variaţiile bruşte de temperatură, alimentele şi băuturile fierbinţi.

Hidratarea şi nutriţia joacă un rol-cheie în buna funcţionare a organismului, de aceea este indicat să beţi cel puţin un litru de apă pe zi şi mai ales să mâncaţi multe legume şi fructe. În plus, tenul trebuie curăţat în fiecare zi cu apă călduţă şi săpun delicat, care nu irită pielea. O mare parte din produsele de machiaj usucă tenul, de aceea ele pot fi folosite după ce aţi cerut sfatul unui dermatolog.

Alternative de tratament

De altfel, vizita la medicul dermatolog este absolut obligatorie pentru persoanele care au observat că se înroşesc puternic în obraji în momentele de emoţie sau stres, după exerciţii fizice sau expunerea la căldură ori frig. Numai un specialist este în măsură să vă spună dacă afecţiunea de care suferiţi este cuperoză sau o altă boală a pielii. Tot el vă poate prescrie şi tratamentul adecvat. O terapie aplicată imediat după apariţia primelor semne opreşte evoluţia bolii şi previne recidivele. 

„Un tratament foarte eficient este cel cu Lumină Intens Pulsată (IPL) şi lasere cu Nd-YAG. Aceste proceduri închid vasele şi distrug sângele extravazat. Sunt necesare minimum două şedinţe pentru un rezultat bun. Este un tratament rapid, de aproximativ 15 minute pentru toată faţa, uşor, eficient, cu rezultate vizibile de la prima şedinţă“,  spune dermatologul Anca Doboş de la clinica Hyperion.

Alte tratamente efectuate la recomandarea medicului pot fi administrarea de antibiotice şi aplicaţii locale cu creme anti-inflamatoare şi antibacteriene, masajul de drenaj sau crioterapia. Aceasta din urmă se efectuează printr-un masaj cu azot lichid, foarte binevenit mai ales pentru că nu are reacţii adverse. 

 
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...

Rodica Nassar îl apără pe Ciolacu după gafa lui Ciucă

„Răspuns corect. Nota 10”, este reacția deputatului PSD Rodica Nassar după ce Nicolae Ciucă, întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, pe care el nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă