12.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăEconomieRomânia, a doua cea mai dinamică piață auto din Europa

România, a doua cea mai dinamică piață auto din Europa

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/ a anunţat joi că vânzările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au înregistrat o creştere de 1,2% în 2019 comparativ cu 2018, cea mai dinamică piaţă auto fiind cea din Lituania, unde înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o creştere de 43,2% în ritm anual, urmată de piaţa din România, care a înregistrat un avans de 23,4%, potrivit ACEA.

Un număr de 15,805 milioane autoturisme au fost înmatriculate în perioada ianuarie-decembrie 2019 în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 15,624 milioane autoturisme înmatriculate în 2018.

ACEA subliniază că, în cazul Uniunii Europene, 2019 a fost al şaselea an consecutiv de creştere a înmatriculărilor de autoturisme, care au ajuns anul trecut la 15,3 milioane unităţi. În ceea ce priveşte marile pieţe auto europene, Germania a înregistrat cea mai mare creştere (5%), urmată de Franţa (1,9%) şi Italia (0,3%). În contrast, pieţele auto din Spania (minus 4,8%) şi Marea Britanie (minus 2,4%) au înregistrat un declin în 2019.

În România, în  2019 au fost  înmatriculate 161.562 autoturisme, în creştere cu 23,4% comparativ cu 130.919 unităţi în 2018. Aceasta după ce, în luna decembrie a anului trecut, piaţa auto din România a înregistrat o creştere în ritm anual de 48,3% până la 13.773 de unităţi.

În ceea ce priveşte marii producători auto, în 2019 cea mai mare creştere a vânzărilor de autoturisme (4,8%) au înregistrat-o grupurile Daimler şi Toyota. Vânzările grupului Renault au înregistrat o creştere modestă de doar 0,9%, până la 1,654 milioane autoturisme, în condiţiile în care înmatriculările de autoturisme Dacia în UE şi ţările EFTA au înregistrat un avans de două cifre (10,1%), până la 581.543 de unităţi în 2019.

Anul trecut, marca Dacia a controlat 3,7% din piaţa auto europeană, în creştere faţă de 3,4% în 2018.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă