14.3 C
București
marți, 20 octombrie 2026
AcasăEconomieProducătorii de vaccinuri revin în prim-planul atenţiei investitorilor

Producătorii de vaccinuri revin în prim-planul atenţiei investitorilor

Atenția investitorilor a revenit pe pharma. Ei urmăresc cum evoluează cercetările legate de vaccinuri. Numărul de produse aflate în curs de cercetare și viteza de lucru sunt fără precedent.

În faza trei de testare, sunt un produs al unei companii din China și altul, al asocierii Oxford – AstraZeneca. În această etapă, e testată eficacitatea medicamentului, după confirmarea siguranței formulei în primele două etape.

„Viitorul este unul mai puțin clar. Deși nevoia de doze de vaccin va fi imensă, cu provocări logistice semnificative, avantajul primului venit în piețele financiare va însemna că atenția piețelor va fi ghidată, în primul rând, spre câștigătorul cursei, însemnând, cel puțin în primă fază, o diferență notabilă de performanță în defavoarea competitorilor săi”, spune Claudiu Cazacu, de la XTB România.

În cazul americanilor de la Moderna, testul la scară largă începe luna aceasta. O amânare a debutului fazei a treia ar putea ascunde dificultăți mai serioase.

O agenție guvernamentală nu este încrezătoare în capacitatea tehnică și în resursele umane ale companiei, de a duce la bun sfârșit un proiect atât de amplu.

De aici raliul valorii de piaţă a acţiunilor Moderna: 19,23 dolari în ianuarie, 80 de dolari pe 18 mai, apoi puțin peste 61 de dolari, săptămâna trecută.

Salturile de peste 10% – 15% au fost generate fie de acceptarea finalizării cu succes a unei faze de testare, fie de studii și rezultate preliminare favorabile.

 

Volatilitate

E cazul Moderna, Cansino sau Novavax. Marți, titlurile NVAX au crescut cu peste 31%, după anunțul că Novavax a primit o finanțare de 1,6 miliarde de dolari, în Programul Warp Speed, care a mai dirijat fonduri și spre Johnson & Johnson, Merck, AstraZeneca sau Moderna.

Recent, Pfizer a anunțat că a obținut anticorpi, în urma aplicării produsului dezvoltat împreună cu germanii de la BioNTech. Apoi, acţiunile Pfizer s-au apreciat cu 4,5%, iar cele BioNTech cu peste 17%.

Acțiunile Regeneron, companie cu o valoare de piață de peste 60 de miliarde de dolari, au crescut de la 373 de dolari, în ianuarie, la peste 640 de dolari, pe 7 iulie.

Cele mai citite

NATO trimite forțe suplimentare în Marea Neagră, după atacurile cu drone din apropierea României și Bulgariei

NATO a anunțat marți că va desfășura „mijloace suplimentare” în Marea Neagră, după o serie de atacuri cu drone în largul coastelor României și...

VIDEO. Gigantul bateriilor pentru mașini electrice, profit de 6,4 miliarde de dolari în doar șase luni

Gigantul chinez al bateriilor, Contemporary Amperex Technology Co. Limited (CATL), a înregistrat o creștere de 42% a profitului net față de aceeași perioadă a...

Egiptul se oferă să apere Arabia Saudită în fața atacurilor Houthi. Parlamentul, convocat de urgență pentru o posibilă intervenție militară

Tensiunile au crescut în ultimele zile, după ce rebelii Houthi, susținuți de Iran, au atacat aeroportul internațional din Riad și instalații ale companiei petroliere...
Ultima oră
Pe aceeași temă