19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomiePrimăria Galați, dată în judecată. A abandonat proiectul de construcție a unui...

Primăria Galați, dată în judecată. A abandonat proiectul de construcție a unui tunel pe sub Dunăre

Litigiul a fost înregistrat la Tribunalul Galaţi la sfârşitul lunii decembrie iar în prezent se aşteaptă stabilirea primului termen de judecată. Reprezentanţii companiilor solicită autorităţilor locale să pună în aplicare prevederile contractuale, a căror executare au suspendat-o unilateral. De asemenea, investitorii vor solicita daune materiale consistente dacă proiectul nu va fi reluat.

Proiectul tunelului de la Galaţi a fost aprobat de consilierii locali gălăţeni la sfârşitul anului 2013. Doi ani mai târziu, Primăria Galaţi a semnat contractul de lucrări cu consorţiul format din Louis Berger SAS Franţa, The Louis Berger Group INC (SUA), Ernst & Young SRL Bucureşti şi Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services (Grecia).

Potrivit schiţelor, tunelul pe sub Dunăre de la Galaţi spre judeţul Tulcea urma să aibă peste 2 km lungime. Obiectivul ar fi fost realizat în doi ani cu banii investitorilor, recuperarea investiţiei urmând să se facă prin aplicarea unor taxe de trecere. Concernul internaţional doreşte să înceapă lucrarea estimată la peste 230 milioane de euro.

Iniţiatorul proiectului este fostul primar al oraşului Galaţi Marius Stan, care spune că se aştepta la un proces deoarece investitorii sunt de bună credinţă şi doresc să ducă la bun sfârşit lucrarea. Mai mult, fostul edil crede că investitorii străini au intrat în conflict cu interesele economice ale unor politicieni locali.

„Este normal ce se întâmplă, oamenii sunt de bună credinţă, ei vor să ducă la bun final proiectul, cred în el. Iar gălăţenii nu s-au săturat de păcăleli, promisiuni, văd că se vorbeşte din nou despre podul de la Brăila. Este firesc ce am făcut noi cu proiectul tunelului. Când nimeni nu-ţi dă nimic, trebuie să încerci să faci ceva cu banii tăi, investiţia în tunel ar fi fost realizată cu bani privaţi, era ceva bun pentru comunitate. Cei care au realizat studiul de fezabilitate au adus şi investitorii, era ceva inedit pentru România, de aia proiectul a fost îndelung verificat de instituţiile statului. Acum cei care au ajuns la Primărie au băgat proiectul sertar ca să nu deranjeze celebrul bac peste Dunăre, o afacere prosperă a unor politicieni”, a declarat pentru Mediafax Marius Stan.

Primăria Galaţi a refuzat să comenteze demersul companiilor care doresc să construiască tunelul. Ei au spus că nu au primit nici un înştiinţare de la Tribunal şi că vor adopta o poziţie în funcţie de conţinutul documentelor.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă