21.1 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăEconomiePremiul pentru activitatea de CSR a fost luat de Lemet

Premiul pentru activitatea de CSR a fost luat de Lemet

Responsabilitate Socială Corporatistă este un concept care a devenit familial pentru marile companii. Inițiativele de CSR din România au crescut în ultimii ani, în special pentru companiile care au înțeles de mult necesitatea existenței acestor activități pe agenda lor zilnică. Atunci când vorbim despre Responsabilitatea Socială Corporatistă ne referim la implicarea companiilor în îmbunătățirea comunității în care activează.

Pentru anul 2019, Lemet a excelat prin acțiunile sale pe terenul CSR din România. Realizările acestei companii au fost destinate comunităţii locale în scop umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, științific, religios, sportiv. În acest an, Lemet a fost liderul de comunitate al proiectului Leaders Explore – un program național prin care liceenii învață să devină liderii comunităților din România, care și-a propus să abordeze problema vocației, un subiect de maxim interes în perioada liceului. În ceea ce privește latura umanitară, Lemet a participat în calitate de sponsor la Câmpina Open MTB – Race for Autism, un eveniment sportiv care are ca scop sensibilizarea comunității cu privire la cauza autismului.  Un pas important la care Lemet a participat de asemenea în calitate de sponsor, a fost deschiderea Centrului Autismului în Campina. Centrul a găzduit sesiuni de terapie 3 C (Conștientizare, Coordonare, Concentrare), terapie de grup, kinetoterapie și activități de pregătire pentru școală adresate copiilor cu tulburări în spectrul autist.

Directorul CSR al Lemet, Adina Ionescu, a declarat că Responsabilitate Socială Corporatistă, nu este un domeniu despre care doar se vorbește, ci și unul în care e important să acționăm.

„Domeniul nostru de activitate, la care trebuie să ne pricepem bine, este producţia şi vânzarea de mobilier. Pentru domeniul responsabilității sociale, ne alegem parteneri care fac asta zi de zi. În felul acesta, alegem acţiunile de CSR care sunt compatibile cu misiunea şi valorile noastre”.

Cele mai citite

FMI avertizează: Noile tarife comerciale ale SUA mențin incertitudinea globală ridicată

Fondul Monetar Internațional (FMI) a transmis că urmărește îndeaproape ultimele anunțuri ale Statelor Unite privind noile tarife comerciale și avertizează că incertitudinea legată de...

U-BT Cluj scrie istorie în baschet! Va juca în Liga ABA din sezonul 2025-2026

Confirmarea a venit de la președintele lui Partizan Belgrad, care a dezvăluit vânzarea unui wild card către echipa românească.U-BT Cluj-Napoca a reușit o mutare...

S-a încheiat o eră! Luka Modrić a jucat ultimul meci pentru Real Madrid

Croatul a transmis un mesaj emoționant după despărțirea de clubul vieții sale.Luka Modrić a pus punct unei cariere legendare la Real Madrid, după 13...
Ultima oră
Pe aceeași temă