30.3 C
București
vineri, 5 iulie 2024
AcasăEconomiePe ce s-au dus banii din taxe. Explozie a cheltuielilor cu pensiile...

Pe ce s-au dus banii din taxe. Explozie a cheltuielilor cu pensiile și salariile

Spre comparație, tot bugetul Ministerului Transporturilor din acest an, conform execuției preliminate, a fost de circa 9 miliarde de lei.

În ciuda creșterii economice record, încasările la buget nu au evoluat proporțional. Veniturile fiscale, însemnând cele din taxe și impozite, au crescut cu doar 1,3%, ajungând în total la 128,3 miliarde de lei. Prea puțin pentru a face față avalanșei de cheltuieli mărite cu salariile bugetarilor, pensiile și ajutoarele sociale. Doar pentru personal, de la buget s-au consumat, în primele 11 luni, 62,4 miliarde  de lei, în timp ce pentru asistență socială, însemnând în principal pensii, s-au cheltuit 84 miliarde de lei. În total, aproape 146,5 miliarde de lei, arată datele din execuția bugetară publicată de Ministerul Finanțelor.

Degeaba a încercat Guvernul să colecteze mai mult, majorând taxele pe consum. Una dintre cele mai dure măsuri a fost introducerea supraacizei pe carburanți, de 32 de bani pe litru, de la 15 septembrie, dar asta nu a dus pe plus încasările la acest capitol. Astfel, veniturile din accize au fost cu 3,5% mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut, până la 24,12 miliarde de lei. Nici TVA nu a adus bani mai mulți la buget decât într-o măsură prea mică: doar cu 1,5% mai mult față de 2016, deși consumul a explodat în acest an. 

Investiții la minim istoric

Pentru a strânge bani mai mulți la buget, Guvernul a decis în acest an să ia banii din rezervele companiilor destinate investițiilor. Cele mai afectate au fost companiile din energie, care au proiecte de dezvoltare extrem de costisitoare. În plus, suma alocată investițiilor de la bugetul de stat a scăzut anul acesta la un nivel minim. Astfel, conform execuției bugetare publicate de Ministerul Finanțelor, cheltuielile de capital au fost cu 8,3% mai mici față de cele din perioada similară a anului trecut. În aceste condiții, în care statul a cheltuit mult mai mult decât a încasat, deficitul bugetar este aproape dublu față de perioada similară a anului precedent, România având unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE, deși a avut cea mai mare rată de creștere economică.  

Sintetizând execuția bugetară, senatorul liberal Florin Cîțu spune că am avut creștere economică mai mare, dar execuția bugetară este mai slabă, deși au crescut taxele, accizele și numărul controalelor ANAF. Pentru 2018 chiar si Guvernul estimează o creștere economică mai mică. „În aceste condiții, Guvernul va continua să taie din investiții și va crește taxele, pentru a păstra deficitul bugetar pe cash cât mai aproape de 3% din PIB. Dar investiții tăiate și taxe mai multe am mai văzut și în 2017. Ce o să fie nou în 2018? Simplu. Procedura de infringement și accesul la fondurile UE condiționat atât de reducerea deficitului structural (adică tăieri de cheltuieli bugetare) și de abrogarea «legilor pe Justiție»”, a scris economistul. El estimează că, în 2018, ROBOR va ajunge la 4% și inflația va depăși 4%.  

Proiect controversat. Bani din încasări pentru angajații Fiscului

Pentru a strânge mai mulți bani la buget, Ministerul Finanțelor Publice vine iar cu un proiect de ordonanță de urgență extrem de controversat, care ar putea determina și mai multe controale asupra oamenilor de afaceri. Este vorba de reținerea unei cote de 15% din sumele obţinute în urma controalelor, dar și din valorificarea produselor confiscate sau din executări silite. Banii vor fi utilizaţi pentru acordarea de premii personalului Fiscului. Autorii ordonanţei vorbesc despre un sistem de „cointeresare” a personalului Fiscului care participă la obţinerea unor rezultate performante pentru asigurarea unei creşteri semnificative şi constante a veniturilor colectate la bugetul general consolidat.

Acest lucru ar putea duce însă la abuzuri din partea inspectorilor fiscali, care vor fi interesați să strângă cât mai mulți bani în urma controalelor, deși munca lor ar trebui să fie neutră. De altfel, controalele abuzive ale Fiscului reprezintă una dintre cele mai mari probleme pentru oamenii de afaceri, conform sondajelor.

Potrivit iniţiatorilor, proiectul de act normativ este destinat majorării veniturilor bugetare, pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar sub 3% din produsul intern brut, scrie Agerpres. Proiectul este motivat prin faptul că nu se mai poate pune problema unei majorări a veniturilor bugetare prin creşterea presiunii fiscale asupra mediului economic şi/sau al cetăţenilor. Un astfel de sistem de premiere este necesar şi în contextul în care, în primele trei trimestre ale anului în curs, au fost înregistrate 1.086 încetări ale raporturilor de serviciu în cadrul ANAF, explicat de autorităţi printr-un „grad scăzut de satisfacţie în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, dar şi de nivelul de salarizare în special în cazul personalului cu un nivel ridicat al competenţei profesionale“.

 

Cele mai citite

Ce sunt blancurile din polistiren și ce lucrări creative poți face cu acestea?

Când vine vorba despre creativitate, e mai simplu ca niciodată să te transformi într-un artist din ale cărui mâini ies veritabile piese demne de a fi admirate de toată lumea. Foarte utile sunt în acest sens blancurile din polistiren. Ce sunt blancurile din polistiren de la Craftix? Blancurile din polistiren de la Craftix sunt figurine de...

UEFA EURO 2024 a introdus o nouă politică. Se schimbă relația dintre arbitri și jucători pe teren

UEFA EURO 2024 a introdus o nouă politică pentru a îmbunătăți relația dintre arbitri și jucători pe teren, concentrându-se pe îmbunătățirea comunicării în jurul...

După ce data alegerilor a fost stabilită, începe căutarea candidaților prezidențiali

Coaliţia de guvernare a anunțat, ieri, calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Liderii PSD și PNL au stabilit organizarea alegerilor prezidențiale pe 24...
Ultima oră
Pe aceeași temă