12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieGigantul european Airbus amenință că s-ar putea retrage din România

Gigantul european Airbus amenință că s-ar putea retrage din România

Bruno Even a făcut aceste declaraţii pentru cotidianul La Tribune în contextul în care ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, efectuează o vizită oficială în Franţa, unde se va întâlni cu omologul său francez, Florence Parly.

Directorul general al Airbus Helicopters, Bruno Even, aşteaptă o poziţionare fermă din partea României. Datele problemei sunt destul de clare pentru companie: fie Bucureştiul cumpără elicoptere de la grupul franco-german, astfel încât să poată fi utilizată linia de asamblare a elicopterului de transport H215 de la Ghimbav (judeţul Braşov), inaugurată în august 2016 în prezenţa fostului preşedinte François Hollande, fie uzina va fi închisă, iar activităţile vor fi transferate în altă ţară.

“Sunt pregătiţi să sacrifice 50 de ani de cooperare. Este o imensă dezamăgire”, afirmă surse din cadrul companiei Airbus citate de cotidianul La Tribune.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă