Acesta se așteaptă ca, până în primăvară, învățământul să funcționeze preponderent online.
În primul său mandat de rector al Universității din București și în cel de ministru al Educației, Mircea Dumitru a trebuit să gestioneze scandalul plagiatului fostului premier Victor Ponta.
Este specializat în logică filosofică, filosofia limbajului şi metafizica analitică a modalităţii, profesor de logică la Facultatea de Filosofie a Universității din București și rector (din 2011) al Universității din București, iar din anul 2014 este membru corespondent al Academiei Române. A fost, în perioada iulie 2016-ianuarie 2017, Ministru al Educației.
Prof. Mircea Dumitru este doctor în filosofie al Tulane University (New Orleans, Louisiana) din anul 1998 cu o teză despre modalitate şi incompletitudine și, de asemenea, doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre neo-fregeanism şi neo-russellianism în semantica atribuirii de atitudini propoziţionale şi a referinţei directe.
RL: Școala românească trece printr-o perioadă foarte dificilă. V-aș ruga să ne împărtășiți din experiența dumneavoastră. Cum a fost trecerea la predarea online?
Mircea Dumitru: Foarte sincer, a fost greu la început.
În luna martie, la jumătatea lunii martie, când am intrat în stare de urgență, m-am simțit ca și cum am fost aruncat dintr-o dată, să înot la o apă cu o adâncime foarte mare, fără să fi deprins, încă, foarte bine, mișcările acestui sport.
A trebuit să mă adaptez din mers, să improvizez foarte mult la început.
Avantajul pe care l-am avut a fost și acela că, în semestrul al doilea al anului universitar, atunci când a trebuit să trecem la învățământul online, am trecut direct online, nu a fost hibrid, toți eram obligați să ne izolăm, să stăm acasă și foarte puțini dintre noi puteam să mergem să lucrăm direct la birou, atunci am avut mai puține ore, mai puține cursuri și am putut să exersez împreună cu studenții pe care i-am avut și, încet, încet, am deprins și acest nou meșteșug.
Nu aș vrea să spun, cum se aude de multe ori, că această situație este o nouă normalitate.
Departe de mine gândul că este o nouă normalitatea, dar, în condițiile date, nu am fi putut să avem soluții mai bune și, evident, că, acum, după deja șase luni de la această perioadă foarte ciudată, foarte aparte în învățământ, și eu, și colegii mei, suntem mai bine pregătiți să facem față acestor provocări.
Nu în ultimul rând, vreau să spun că sunt și părinte.
Am un copil care este la școală și mi-am dat seama cât de greu este și pentru copiii mici acest sistem special și aparte de a face învățământ.
Din punctul dumneavoastră de vedere, a scăzut calitatea procesului didactic prin școala online?
Aceasta vom putea vedea puțin mai târziu, când cei care se ocupă de testarea și de măsurarea rezultatelor învățării vor putea să spună lucruri care se bazează pe date și pe dovezi.
Din punctul meu de vedere, adică subiectiv, trebuie să vă spun că sunt destul de multe aspecte ale învățământului care au de suferit masiv de pe urma acestui mod de comunicare, pentru că ceea ce s-a schimbat radical de la o zi la alta este modul în care interacționăm și în care comunicăm cu elevii și cu studenții noștri.
Noi avem aceleași conținuturi care nu erau adaptate, nu erau pregătite atunci și care nu sunt, în bună măsură, nici acum pregătite spre a fi comunicate cu aceste mijloace de comunicare și am trecut dintr-o dată la un nou mijloc, lăsând, oarecum, intact conținutul.
Acum încercăm să adaptăm și conținuturile.
Ceea ce cred, iarăși, este o percepție subiectivă, dar bazată pe o experiență de câteva zeci de ani de învățământ, este că modul în care percep și urmăresc explicațiile noastre este mult mai dificil, mult îngreunat pentru studenți, prin acest mijloc de comunicare.
Pe de altă parte, sunt și anumite aspecte care s-ar putea să aibă de câștigat, cum ar fi, de pildă, că, astăzi, școala este forțată să se digitalizeze în ritm rapid, aș spune brutal de rapid.
A trebuit dintr-o dată să schimbăm foarte multe cutume, foarte multe obiceiuri și să introducem o tehnologie care, pentru foarte mulți dintre profesori, era rebarbativă, era foarte dificil de folosit.
Ce efecte pozitive ar avea această tehnologie?
În primul rând, dacă și noi vom adapta conținuturile, toate lecțiile noastre, prelegerile noastre, rămân înregistrare și studenții se pot întoarce, din când în când, și pot să urmărească aceste lucruri mai liniștit, mai în tihnă, fără să aibă presiunea acelor câteva minute, zeci de minute, pe care le aveau în ora de seminar sau în ora de curs.
Partea aceasta, de consolidare a învățării din partea studenților, s-ar putea să aibă de câștigat.
Dar, cred că partea de predare efectivă, contactul viu, direct, a avut foarte mult de pierdut de pe urma acestei transformări.
Ce credeți că a învățat școala românească din această experiență a pandemiei și ce am putea să păstrăm după ce acest pericol ar dispărea?
Eu sper că școala românească urmează să arate că a învățat că trebuie să se pregătească mai din timp pentru situații neașteptate și dramatice, pentru care ea trebuie să fie bine, bine structurată!
Dacă acum câțiva ani s-ar fi pus problemă ca unele dintre activitățile noastre la masterat sau la doctorat să fie făcute online, reacția colegilor, a conducerilor universităților, ar fi fost una de respingere.
Spunându-ne foarte clar: nu se poate așa ceva!
Ei bine, pe 15 martie, de la o zi la alta, a trebuit să se poată așa ceva.
Cu alte cuvinte, dacă noi am fi fost mai deschiși și mai flexibili la conceperea unor soluții alternative față de învățământul clasic, adică, dacă am fi avut în repertoriul nostru anumite scenarii din acestea de avarie, atunci, noi am fi fost mai bine pregătiți pentru a face față acestor provocări.
Dar, un anumit gen de închistare, de osificare, de conservatorism, care, în cazul de față, nu este benefic; toate acestea au condus la o inerție a sistemului și la o adaptare greoaie, mai ales în primele luni ale pandemiei.
Se vede și din reacția studenților noștri, care nu au fost deloc încântați de modul în care s-au desfășurat cursurile.
Cum apreciați măsurile luate de Ministerul Educației și Cercetării, modul în care a acționat conducerea ministerului?
Cred că, în momente de timp diferite, conducerea ministerului a acționat în modalități diferite și aceasta este normal, pentru că nici conducerea ministerului nu a putut fi pregătită de la început pentru pandemie.
Anumite lucruri au fost făcute repede, au fost decizii care trebuiau luate de la o zi la alta și, trebuie să vă spun, că nu este ușor, atunci când ești în minister, să satisfaci pe toată lumea, să dai soluții valabile pentru toată lumea.
În general, linia aceasta de prudență, oarecum defensivă, a dat rezultate; în sensul că nu a creat un stres mai mare la nivel național, la nivelul părinților, la nivelul elevilor, dar, știu, de asemenea, din multe surse, inclusiv profesori din mediul preuniversitar sau părinți de elevi sau de studenți, că au fost foarte multe erori pe parcurs, anumite bâlbe care s-au produs.
Cred că, în următoarele luni, bazandu-se pe aceste experiențe și decidenții din minister vor putea să ia decizii mai hotărâte și mai ferme.
Dumneavoastră, dacă v-ați fi aflat în postura de ministru, în această perioadă, care ar fi fost primele măsuri pe care le-ați fi luat?
S-a discutat de multe ori la minister despre nevoia unui pact național pe Educație, care să asigure o bază materială solidă pentru învățământ.
În 2016, când am fost, pentru o scurtă perioadă, ministru, am discutat despre starea critică pe care o prezintă clădirile, școlile din România și baza materială și tehnică în general a acestora.
Se vede că investițiile acestea în Educație și în școli sunt investiții în ceea ce aș numi eu, în sens foarte larg, siguranța națională și, care, dacă nu sunt făcute la timp și sunt amânate continuu, iată care sunt efectele.
Efectele au fost acelea că, mulți copii din zone defavorizate au fost practic excluși de la actul educațional.
A fost foarte greu să participe online la cursuri copiii din zone rurale îndepărtate sau din orașe ale țării unde nu există o bună susținere financiară ca aceștia să poată urmări astfel de cursuri.
Ca decidenți în Guvern sau în sistemul național de educație, trebuie să ne gândim foarte bine, în următorii ani, cum anume aducem la standard, la un nivel acceptabil, decent, tot ceea ce înseamnă bază tehnică și tot ceea ce înseamnă infrastructura de computere și informațională a sistemului de educație.
Pe aceasta trebuia insistat de la început, pentru că este prerogativa Guvernului.
Dar, în același timp, este foarte important ca, atunci când vom pregăti noile generații de dascăli, de profesori, de educatori, să avem în vedere și această dimensiune a unei comunicări moderne online, care, iată, acum, nu mai este un lux, ci o necesitate și va deveni unul dintre instrumentele cheie ale performanței în actul educațional.
O temă de actualitate, cu care și dumneavoastră v-ați confruntat, când ați fost rector al Universității din București și ministrul Educației, este cea a plagiatului. Dumneavoastră a trebuit, atunci, să gestionați scandalul plagiatului fostului premier Victor Ponta. Acum, Ministerul Educației a decis să suspende activitatea școlii doctorale a Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. De ce se ajunge în astfel de situații? Ce ar trebui să schimbăm pentru a evita astfel de situații?
În 2012, când a izbucnit prima oară scandalul plagiatului la care v-ați referit, a fost o perioadă foarte grea pentru mine, pentru facultate, pentru colegii cu care am lucrat îndeaproape.
O perioadă de stres continuu.
În 2012, părea să fie un act de un curaj aproape irațional să declari că premierul țării este plagiator.
Iată că, acum, după aproape 10 ani, devine ceea ce trebuia să fie încă de la început, adică, un act normal de curățare din interior a acelor acțiuni care sunt contrare eticii profesionale din Educație.
Nu trebuie să ne punem problema că, dacă găsim la un mare demnitar un plagiat sau un alt act care este lipsit de etică profesională, nu trebuie să ne punem problema de a ne fi frică să spunem clar că lucrurile stau așa, pentru că adevărul este cel care, de fapt, însănătoșește orice instituție.
Ceea ce a făcut, acum, ministerul Educației și, prin decizia doamnei ministru Anisie, de a pune în discuție școala doctorală de Drept de la Academia de Poliție și de a suspenda pentru moment, până în momentul în care urmează să fie făcută o evaluare, cursurile și programele acestei școli, mi se pare extrem de firesc și de natural, pentru că, dacă nu sunt respectate anumite standarde și aici, în Educație, ca în oricare alt domeniu, atunci nu mai putem avea nici un fel de încredere în produsul acelei activități.
Adică, vom avea doctorate doar pe hârtie, care sunt goale de orice fel de conținut, care sunt rezultatul înșelăciunii și al fraudei și vom avea produse pentru care nu trebuie să avem nici un fel de încredere și de apreciere.
De aceea, în momentul de față, toate aceste instituții, CNATDCU, CEMU, ARACIS, care lucrează cu Ministerul Educației, și toate celelalte agenții și entități și instituții care lucrează în structura sau în coordonarea Ministerului Educației, au o menire foarte importantă, de a readuce încrederea în sistemul de Educație și de a implementa acele măsuri care să aducă un spor de predictibilitate actului educațional.
Totuși, probabil din cauza legislației cu lacune, în momentul acesta, cei vinovați sunt foarte greu de sancționat. Cei care au produs furtul intelectual nu sunt sancționați.
Aveți dreptate! Este o mare lacună, o lipsă foarte mare și a sistemului legislativ, dar și în atitudinea noastră, a celor care lucrăm în învățământ, a celor care gestionează Educația.
Atunci când ai depistat că o teză de doctorat este coordonată de cineva și acea teză nu este în ordine, constați că lucrul acesta se repetă, trebuie să existe o anumită sancțiune profesională și chiar și una pecuniară, asupra celui care a girat și a gestionat aceste doctorate sau diplome de licență sau master, în general tot ce înseamnă certificarea acestor studii.
În momentul de față nu există măsuri concrete de a trage la răspundere și a pedepsi pe cei care se fac vinovați de astfel de acte.
Noi am discutat la CNATDCU,unde eu sunt unul dintre vicepreședinți, am discutat în Consiliul general, despre introducerea în legislație și a unor măsuri nu numai de evaluare și control, dar și unele măsuri de pedepsire a celor care repetă astfel de abateri.
Ca membru CNATDCU, cum vedeți întroducerea panelurilor, reorganizarea consilului?
Panelurile au fost introduse pentru prima oară în 2011, atunci când ministrul Educației era domnul Daniel Funeriu, și arhitectura CNATDCU era, oarecum, diferită de ceea ce avem acum.
A introdus panelurile în ideea că acestea ar putea să fie un mijloc prin care să se facă un tampon, dar și o comunicare, între comisii și comitetul general.
Am avut, la început, anumite rezerve și nu am fost unicul!
Rezerve cu privire la introducerea panelurilor, pentru că mi s-a părut a fi un nivel intermediar de birocrație, care s-ar adăuga la structura și așa destul de stufoasă și de ramificată a CNATDCU.
În momentul de față, după trei luni de funcționare, constat că nu este un impediment și că noi, cei care suntem în Consiliul general, putem să comunicăm direct și eficient cu președinții din paneluri și cu membrii din paneluri și în acest fel să transmitem mai departe anumite idei sau anumite decizii la comisii.
Rămâne de văzut, în următoarele luni, dacă se așează bine această structură.
Această comunicare dintre Consiliul general și conducerea CNATDCU și comisii este destul de mult facilitată de prezența panelurilor.
Despre legislație… Legea Educației Naționale 1/2011, au trecut aproape 10 ani de când a fost implementată. Ea a fost radical modificată în Parlament. Avem un proiect al unei noi legi a Educației, de când doamna Andronescu a avut ultimul mandat. A fost abandonat acel proiect. Avem nevoie de o nouă lege a Educației și unde vedeți că sunt marile lacune din actuala lege?
O mare problemă a fost aceea că, prin acele modificări succesive, care sunt acum într-un număr masiv, am și pierdut numărul, legea a fost total desfigurată și spiritual și esența ei, așa cum au fost ele concepute atunci, de către legiuitor, în 2011, au fost deturnate.
Orice fel de operațiune de remodelare sau de curățare “estetică” a legii Educației, ar fi în detrimentul funcționării legii.
Ceea ce s-a văzut prin aceste modificări este cât de greu este s-o aplici și, în unele situații, ce blocaje pe care nu le poți depăși, pot să producă aceste modificări.
Eu nu cred acum că ar trebui să facem, în momentul de față, o nouă lege a Educației.
Cred că, dacă Parlamentul, în urma discuțiilor cu specialiștii și în urma votului democratic din Parlament și din Senat, care este cameră decizională, ar ajunge la ideea că anumite modificări ale legii ar putea fi retrase, ar putea fi anulate, cred că am putea să ne întoarcem la firma și la spiritul legii din 2011.
Dar, o nouă lege, care s-o schimbe total, ar ridica probleme foarte grele, insurmontabile, de implementare și de aplicare.
Cum vedeți, dumneavoastră, desfășurarea în continuare a anului școlar/academic?
Până în primăvară, acesta este sentimentul și aceasta este prognoza subiectivă pe care le am, o să avem, în mod principal, învățământ online, cu anumite activități, acolo unde este nevoie, de tip hibrid.
Acolo unde sunt grupe mici, la masterat sau doctorat, și nu este nevoie de muncă în laborator sau de muncă în spital, pentru studenții mediciniști, nu văd de ce nu am putea continua activitatea aceasta online.
Eu însumi am acum grupe la doctorat sau la masterat cu care funcționez foarte bine online.
Este mai greu cu studenții de la ciclul de licență, care sunt la început și care au nevoie să fie și față în față cu profesorii lor.
Dar cred că, până în primăvară, atunci când valul acesta al pandemiei se va mai atenua și când va apărea, sperăm, vaccinul, cred că până în primăvară, vom avea învățământ masiv online și, cu anumite excepții, se va accepta și învățământul hibrid.
Dar învățământ masiv în clasă, cred că este exclus în condiții actuale de pandemie.
