12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuActorul Sean Penn va interpreta rolul unui preşedinte american

Actorul Sean Penn va interpreta rolul unui preşedinte american

Celebrul actor american Sean Penn va reveni în curând pe micile ecrane cu primul său rol major în televiziune, într-o miniserie TV produsă de postul HBO. El va interpreta rolul celui de-al şaptelea preşedinte american, Andrew Jackson, informează contactmusic.com, citat de Mediafax. 

Miniseria, care va avea o durată de şase ore, a fost inspirată din volumul “American Lion: Andrew Jackson in the White House”, scris de Jon Meacham, recompensat cu premiul Pulitzer pe 2009 la categoria “biografie sau autobiografie”.

Miniseria va relata transformarea extraordinară a lui Andrew Jackson care, dintr-un orfan cu o copilărie modestă, a devenit un lider politic charismatic, considerat de istoricii americani drept primul “preşedinte al poporului”.

Sean Penn va fi şi producător executiv al acestei miniserii TV, care va marca primul său rol major în televiziune. Actorul american a avut apariţii episodice, în calitate de invitat special, în seriale precum “Prietenii tăi/ Friends”, “Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men” şi “Little House on the Prairie”.

Sean Penn, în vârstă de 55 de ani, are în spate o lungă carieră şi a câştigat premiul Oscar pentru rolul din filmul “Mystic River”, în 2004. Penn a debutat, de asemenea, ca regizor, în 2007, cu drama “Into the Wild”, foarte apreciată de critici. Starul hollywoodian a câştigat un al doilea premiu Oscar din carieră, în 2009, pentru interpretarea memorabilă a politicianului Harvey Milk, care a militat pentru drepturile homosexualilor, din filmul “Milk – Preţul curajului”.

Sean Penn a mai jucat în “Pomul vieţii/ The Tree of Life”, de Terrence Malick, şi thrillerul politic “Ţintă legitimă/ Fair Game”, o adaptare de Doug Liman a memoriilor scrise de Valerie Plame. Cele mai recente filme ale sale sunt “Elita gangsterilor/ Gangster Squad”(2013) şi “The Gunman. Pe viaţă şi pe moarte/ The Gunman” (2015).

 

Cele mai citite

Premierul Ciolacu este primit în Turcia de președintele Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri din Europa

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, în Turcia, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri politici din Europa. Premierul Ciolacu și...

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...
Ultima oră
Pe aceeași temă