32.9 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internăPensiile speciale sunt nemuritoare. Coaliția s-a pus de acord

Pensiile speciale sunt nemuritoare. Coaliția s-a pus de acord

Facem reformă, dar orice ar fi nu ne atingem de pensiile speciale. Coaliția spune pe aceeași vocea că în cazul în care s-ar tăia aceste indemnizații nu va mai avea cine să lucreze în structuri.

Principalul beneficiar al acestor indemnizații este premierul Nicolae Ciucă, care primește o pensie de aproximativ 18.000 de lei.

Ciucă: Pensiile militare nu sunt pensii speciale, sunt ocupaţionale

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a preluat discursul lui Marcel Ciolacu și avertizează și el că dacă se ajunge la o reformă „dură”, există „riscul de depopulare” a unor „sisteme de importanţă strategică pentru România”.

Atenție însă, nu este vorba despre eliminarea acestor pensii ci despre diminuarea lor potrivit principiului contributivității, aplicabil tuturor românilor care au muncit.

„Noi discutăm astăzi de sistemele de apărare naţională, ordine publică, Ministerul Public, deci sunt sisteme publice de importanţă strategică pentru România şi judecata unei astfel de decizii trebuie să fie în ansamblul său, cu asumarea acestui risc.

Marcel Ciolacu susține că majoritatea statelor importante din UE, printre care Franța, Olanda, Belgia sau Germania, au legi speciale pentru angajații din MApN și MAI.

„Spun fără nicio reținere, armata nu are pensii speciale. 22 de state ale UE au o lege specială pentru pensiile militare. Franța, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, toate statele important, toată lumea are legi speciale în ceea ce privește armata. Abordarea din UE este cu legi speciale pentru ordine publică și apărare. Eu nu spun că anumite pensii nu au fost mai mari decât salariul pe care l-a avut în activitate, acest lucru a fost deja corectat”, a afirmat Marcel Ciolacu, în Parlament.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Volkswagen pregătește o restructurare istorică: până la 100.000 de posturi în pericol și posibile închideri de fabrici în Germania

Informațiile privind planul au avut efect imediat pe bursă: acțiunile grupului au scăzut cu 3,4%, atingând cel mai redus nivel din ultimii 16 aniGrupul...

Calea Victoriei devine pietonală: tururi ghidate, dezbateri despre siguranța urbană și evenimente culturale în al nouălea weekend „Străzi deschise”

Pe parcursul zilei, zona centrală a Capitalei găzduiește o serie de activități culturale, educaționale și civice, de la tururi ghidate la dezbateri publice și...

Incendiu puternic în Portul Agigea: depozit de fier vechi cuprins de flăcări, populația avertizată prin RO-Alert

Autoritățile precizează că incendiul nu prezintă risc de extindere, nu au fost raportate victime și nu este necesară evacuarea persoanelor din zonăUn incendiu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă