Pe parcursul zilei, zona centrală a Capitalei găzduiește o serie de activități culturale, educaționale și civice, de la tururi ghidate la dezbateri publice și expoziții tematice
Calea Victoriei este deschisă pietonilor duminică, începând cu ora 10.00, în cadrul celei de-a noua ediții de weekend a programului „Străzi deschise – București”, proiect coordonat de Primăria Capitalei. Tema din acest sfârșit de săptămână este „Bucureștiul rezilient: patrimoniu, comunitate și siguranță urbană.”
Unul dintre momentele principale este turul pietonal „Explorează Bucureștiul la pas pe Calea Victoriei”, programat între 11:00 și 12:30. Acesta este susținut de ghidul cultural Anita Sterea și pornește de la statuia ecvestră a Regelui Carol I, având ca punct final Muzeul Național de Istorie a României.
După-amiaza este dedicată discuțiilor despre siguranța urbană. Între 17:00 și 18:30, la Piața Revoluției, are loc dezbaterea „Reducerea riscului seismic – un efort comun”, moderată de Răzvan Munteanu, cu participarea mai multor specialiști din domeniu, între care Dragoș Marcu, Beatrice Băluță Siclitaru, Matei Sumbasacu, Matei Damian și Daniela Chiracu. În paralel, publicul poate vizita o expoziție dedicată aceleiași teme.
Tot în a doua parte a zilei, între 18:00 și 20:00, la Muzeul Național de Istorie a României este programată sesiunea „La pas cu drepturile tale prin Europa”, un eveniment de informare privind drepturile consumatorilor în spațiul european.
Organizatorii anunță că segmentul Calea Victoriei cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței rămâne închis traficului auto până la ora 22.00, fiind redat exclusiv pietonilor pe durata evenimentelor.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube