17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăAutoritățile, despre o criză a uleiului în România. VIDEO

Autoritățile, despre o criză a uleiului în România. VIDEO

Ministrul Agriculturii spune că România are stocuri suficiente de ulei, încât nu se pune problema unei crize, ăn timp ce șeful ANPC îi sfătuiește pe cetățeni să nu golească rafturile magazinelor.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să limiteze achiziţia de ulei doar la strictul necesar, fără să golească rafturile magazinelor, în condiţiile în care în aceste zile au fost văzute acţiuni menite “să iasă din sfera umanului”, respectiv comenzi online şi de 1.000 de litri de ulei.

“Asistăm în aceste zile la acţiuni sau atitudini menite să iasă din sfera umanului şi aici mă refer la umplerea cărucioarelor cu ulei sau alt produs sau la comenzi fie şi online de 1,000 de litri, făcând astfel imposibila achiziţionarea unei unităţi de către omul de lângă noi. Limitaţi achiziţia doar la strictul necesar şi nu goliţi rafturile magazinelor, dacă produsul nu va este absolut necesar! Hârtia igienica din perioada pandemiei, benzina din pungi, tomberoane sau cărucioarele de ulei nu îndreaptă lucrurile spre achiziţii echilibrate şi consum responsabil. Solidaritate, umanitate şi nu în ultimul rând responsabilitate. Am în casă o singură sticlă de ulei desfăcută şi îmi ajunge, atunci când se va termina voi cumpăra o alta… atât!”, a scris Paul Anghel, pe Facebook.

Ce spune ministrul Agriculturii despre o criză a uleiului în România

România deţine suficiente stocuri de ulei până la noua recoltă de floarea soarelui, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru, a anunţat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

“Am văzut că s-a iscat iar o mare isterie legată de faptul că România nu ar avea stocuri de ulei şi toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei. Profit de această ocazie să le spun tuturor românilor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă – nici măcar nu a fost însămânţată floarea soarelui – dar avem stocuri de ulei, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru. Îi rog pe toţi românii să înţeleagă că tot ceea le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluţia stocurilor în fiecare dimineaţă. Avem o celulă de analiză, de criză, la Ministerul Agriculturii şi tocmai asta facem: verificăm stocurile de cereale şi de alimente şi în cazul acesta de ulei. Pe lângă faptul că se află în depozite suficiente cantităţi de ulei pentru a nu crea dezechilibre, avem şi stocuri de floarea soarelui la fabricile producătoare de ulei din ţara noastră şi, slavă Domnului, avem fabrici producătoare de ulei, nu depindem de importuri majore în această privinţă”, a declarat, la Hunedoara, Adrian Chesnoiu.

Acesta a subliniat că mesajele din unele magazine care anunţau că se limitează vânzarea de ulei la cel mult trei baxuri au apărut tocmai pentru a se preîntâmpina specula.

“Le transmit încă o dată pe această cale să nu intre în isteria care s-a creat atunci când s-a anunţat că preţul la combustibil va exploda, să înceapă acum să cumpere cantităţi mari de ulei mai mult decât le e necesar. Dacă au văzut în anumite magazine afişe, anunţuri că se limitează distribuţia de ulei sau utilizarea de ulei la maximum trei baxuri, acestea au fost făcute tocmai în încercarea de a transmite un mesaj foarte clar ca cineva să nu speculeze, să creeze panică şi isterie în rândul populaţiei. Multe televiziuni au anticipat că următorul scenariu de isterie publică va fi cel al uleiului de floarea soarelui”, a transmis şeful MADR.

Ministrul a accentuat că România este în afara oricărui risc alimentar.

“Toată lumea vorbeşte de foamete, de criză alimentară globală. Oameni buni, România nu este la fel ca celelalte state. Producem grâu de trei ori mai mult decât consumăm, producem porumb de patru ori mai mult decât consumăm, la alimentele de bază suntem net producători şi reuşim să ne asigurăm din producţia internă consumul şi necesarul intern, iar lucrurile acestea nu trebuie să ducă într-o altă panică”, a precizat ministrul Agriculturii.

Acesta a menţionat că sunt anumite ţări dependente de cerealele din Ucraina şi Rusia, însă România nu se află într-o astfel de situaţie.

“Sunt anumite continente sau anumite ţări de pe continente – 50 de ţări – care într-adevăr se pot trezi cu probleme din cauza dependenţei faţa de cerealele din Ucraina şi Rusia, dar România nu este în această situaţie”, a adăugat ministrul.

Câtă floarea soarelui produce România

La râncul său, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Sorin Moise a declarat că țara noastră produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de zece ori nevoia de consum intern.

YouTube video

Moise a precizat că există stocuri suficiente cu acest produs şi materie primă pentru producerea de ulei.

“Ministerul Agriculturii doreşte să transmită tuturor cetăţenilor români că există stocuri suficiente de ulei şi de materie primă pentru producerea de ulei. România produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de zece ori nevoia de consum de ulei a României: Anul trecut, spre exemplu, am avut o producţie record de trei milioane de tone producţie în condiţiile în care românii consumă anual ulei produs dintr-o cantitate de 200.000 tone de seminţe de floarea soarelui. Pentru a garanta o funcţionare optimă a fluxului aprovizionare dintre producătorii de ulei şi lanţurile de magazine, mâine dimineaţă la nivelul Ministerului Agriculturii va avea loc o întâlnire organizată de ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu cu reprezentanţii acestora”, a spus secretarul de stat, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

El a asigurat că producţia agricolă internă are capacitatea de oferi toate resursele alimentare de care românii au nevoie.

“Potrivit situaţiei la zi pe care o deţinem la minister, toate categoriile de produse alimentare se situează în parametrii necesari pentru consumul populaţiei. În acest sens, am prezentat în şedinţa de Guvern de astăzi o informare. Asigurăm cetăţenii că producţia agricolă a României are capacitatea de ne oferi toate resursele alimentare de care avem nevoie”, a mai afirmat reprezentantul Ministerului Agriculturii.

Citește și:

Lanțul de benzinării care a creat panică în România și-a ieftinit carburantul în Capitală

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!



Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă