38.4 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăEconomieDrepturile de proprietate intelectuală, tratate distinct de veniturile independente

Drepturile de proprietate intelectuală, tratate distinct de veniturile independente

Se reintroduce reţinerea la sursă a contribuţiilor la pensii şi sănătate pentru persoanele fizice care obţin sume de la un plătitor de venit cel puţin egale cu 12 salarii lunare minime brute pe ţară, respectiv de minimum 22.800 lei în acest an, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă elaborat de Finanţe.

Ministerul Finanţelor vrea să scoată drepturile de proprietate intelectuală din categoria veniturilor din activităţi independente şi să le trateze ca pe o categorie de venituri separate.

Pentru a menţine facilitatea fiscală acordată persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat de scutire de la plata impozitului pentru veniturile din activităţi independente, trebuie precizată în mod expres scutirea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală obţinute de persoanele respective, arată nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă iniţiat de Finanţe.

În categoria drepturilor de proprietate intelectuală se încadrează drepturile de autor şi drepturile conexe dreptului de autor, brevetele de invenţie, desenele şi modelele sau mărcile şi indicaţiile geografice.

Venitul net al persoanelor fizice care obţin sume din astfel de activităţi va fi determinat prin scăderea cheltuielilor din venitul brut, prin aplicarea unei cote forfetare de 40% la venitul brut.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra venitului net. Acesta este final şi va fi reţinut la sursă, de către plătitorii veniturilor.

Totodată, persoanele fizice pot opta pentru determinarea venitului net în sistem real. În acest caz, trebuie să depună la Fisc declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului următor expirării perioadei de 2 ani, începând cu anul 2019.

Regulile de impunere sunt cele stabilite pentru veniturile nete anuale din activităţi independente determinate în sistem real.

În ceea ce priveşte contribuţiile de asigurări sociale (la pensii), persoanele fizice cu venituri din drepturi de proprietate intelectuală aplică regula generală de stabilire a CAS prin reţinere la sursă de către plătitorul de venit. Regula se aplică dacă venitul net anual estimat a fi realizat din aceste activităţi este cel puţin egal cu 12 salarii lunare minime brute pe ţară, respectiv de minimum 22.800 lei în acest an.

Astfel, plătitorul de venit are obligaţia să calculeze, să reţină, să plătească contribuţia de asigurări sociale şi să depună declaraţia 112.

Suma de plată se determină prin aplicarea cotei de 25% la venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii de bază minime brute lunare pe ţară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuţia.

Contribuţia la sănătate reprezintă o cotă de 10% aplicată la plafonul minim, de 22.800 lei în acest an.

În cazul în care veniturile estimate de persoanele fizice se situează sub acest plafon, nu se aplică mecanismul reţinerii la sursă pentru CAS şi CASS.

Dacă o persoană fizică cumulează venituri peste plafonul minim, trebuie să depună declaraţia unică la ANAF, pentru stabilirea CAS şi CASS, până la data de 15 martie a anului. Doar în acest an termenul este stabilit pentru 15 iulie.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă