-7 C
București
luni, 10 februarie 2025
AcasăEconomieCreșterea facturilor la energia electrică - Florin Cîțu cere explicații Consiliului Concurenței

Creșterea facturilor la energia electrică – Florin Cîțu cere explicații Consiliului Concurenței

Premierul Florin Cîțu a convocat joi o întâlnire la Palatul Victoria pe tema creșterii facturilor la energia electrică, printre invitați fiind și reprezentanți ai Consiliului Concurenței. „Am chemat Consiliul Concurenței pentru că este o diferență foarte mare de la liberalizare, deci piață liberă, la piață concurențială și vreau să mă asigur că în România îndeplinim și condițiile unei piețe concurențiale. Pentru că până la urmă piață liberă înseamnă un lucru, dar doar dacă ai piață concurențială prețurile pot să și scadă.”, a declarat premierul.

Premierul Florin Cîțu a convocat joi o întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliul Concurenței, tema discuțiilor fiind creșterea prețurilor la energia electrică.

„Am două obiective la această întâlnire. În primul rând aș vrea să înțeleg exact ce se întâmplă cu creșterea prețurilor. Știu foarte bine că există mai multe explicații – și creșterea prețurilor pentru acele certificate verzi și așa mai departe. În același timp am chemat Consiliul Concurenței pentru că este o diferență foarte mare de la liberalizare, deci piață liberă, la piață concurențială și vreau să mă asigur că în România îndeplinim și condițiile unei piețe concurențiale. Pentru că până la urmă piață liberă înseamnă un lucru, dar doar dacă ai piață concurențială prețurile pot să și scadă.”, a declarat joi Florin Cîțu, cu ocazia instalării lui Dan Vîlceanu ca ministru de Finanțe.

Întrebat despre proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil de energie, Cîțu a spus că se caută soluții pentru accelerarea aprobării legislației pentru finanțarea consumatorului vulnerabil.

„I-am cerut ministrului Energiei să vină cu o soluție și vom avea o soluție de a finanța și de a aproba mai repede consumatorul vulnerabil pentru că aceste companii au profituri mai mari decât până acum și putem de acolo să transferăm. Se accelereaza aprobarea legii, trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.”, a spus Cîțu.

Senatul a adoptat, luni, 17 mai, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil de energie iniţiat de Guvern. Ajutorul prevăzut, prin propunerea legislativă, este acordat prin compensarea în sumă fixă a cheltuielilor pentru încălzire, dar nu mai puţin de 10% din valoarea de referinţă, care, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, este de 250 lei pe lună pentru gaze naturale, de 500 lei pe lună pentru energie electrică şi de 160 lei pe lună pentru combustibili solizi sau petrolieri. Pentru energia termică, această valoare de referinţă va fi stabilită lunar în limita consumului mediu şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei.

Cele mai citite

Peste 500 de permise de conducere suspendate în ultimele 24 de ore

Au fost găsite 16 persoane dispărute, iar 26 de persoane au fost depistate și reținute Peste 500 de permise de conducere au fost suspendate de...

Caravana FSLI: Profesorii, consultați pentru noi planuri-cadru ale liceului

Ministrul Educației spune că e optimist că învățăm să dezbatem și că apar propuneri Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) lansează marți, 11 februarie 2025,...

Bugetul pe 2025, promulgat de președintele Klaus Iohannis

Parlamentul a adoptat cele două proiecte legislative în cursul săptămânii trecute, cu 254 de voturi „pentru” și 192 „împotrivă” în cazul bugetului de stat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă