23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăEconomieClaudiu Năsui dă o veste bună antreprenorilor români. Ce domeniu se va...

Claudiu Năsui dă o veste bună antreprenorilor români. Ce domeniu se va debirocratiza

Ministrul Economiei a anunțat miercuri că a pregătit un proiect pentru debirocratizarea comerțului care „desființează mai multe bariere inutile și rente de băieți deștepți”.

Claudiu Năsui a oferit și exemple privind modificările pregătite.

„Eliminăm obligația de a face un curs inutil de vânzător pentru oamenii care vor să facă vânzare. Acum, dacă cineva vrea să vândă ceva, trebuie să ia o ștampilă cum că a făcut un curs inutil. Evident, cursul nu poate fi făcut oriunde, ci numai la niște firme special „acreditate” de stat. Care, după cum ați intuit, ne taxează pentru asta. M-am uitat de curiozitate, prețurile variază între 500 și 700 de lei”, a explicat Năsui.

Altă modificare vizează modul în care se face stocul în magazin.

„Vă întrebați de ce nu scad prețurile produselor? Sau nu scad sub anumite praguri? Pentru că prin legea actuală acest lucru este amendat și descurajat printr-o birocrație infernală. Aberant, nu? Eliminăm și birocrația de care era nevoie la soldarea sau lichidarea stocurilor. Dacă o firmă voia să-și lichideze marfa, trebuia să parcurgă o birocrație întreagă, inclusiv să facă o notificare la primărie. Eliminăm și interdicția de a face mai mult de două soldări pe an. După acest proiect, totul se va face ușor”, a precizat Claudiu Năsui.

Totodată, proiectul va modifica prevederile legale care blochează afaceri inovative.

„În Europa s-a extins recent modelul de afaceri „from-farm-to-fork”, adică direct de la fermă la furculiță, fără intermediari. Cum funcționează? Fermierii se adună pe rețele de socializare împreună cu clienții lor și spun ce produse au pe stoc. Clienții încep să plaseze comenzi. Și, ca să evite costurile recurente de transport, se întâlnesc o dată pe săptămână timp de o oră să își livreze produsele comandate. Practic, oamenii cumpără direct de la fermier. Mai toate conceptele și politicile pe care le susține Uniunea Europeană de lanț scurt, bio, eco, green sunt acoperite de acest model de afaceri. Toate produsele sunt verificate de ANSVSA și toate entitățile sunt înregistrate la ANAF. Dar ce să vezi, protecția consumatorului de la noi zice că e ilegal modelul de business practicat în restul Europei”, a mai spus ministrul Năsui.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

“Vrei să fii soția mea?” TJ Miles și Francisca se căsătoresc

Francisca și TJ Miles s-au întors recent dintr-o vacanță de vis de două săptămâni. Artista a încântat fanii publicând prima imagine cu inelul de...

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu...

Doliu în teatru. A murit marele actor Costel Constantin

Marele actor Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Actorul s-a născut la Galați,...
Ultima oră
Pe aceeași temă