17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăEconomieAmnistia fiscală poate fi bună, dar în anumite condiţii

Amnistia fiscală poate fi bună, dar în anumite condiţii

Ordonanţa aceasta prevede două mecanisme de eşalonare a plăţii. Unul e constituit dintr-un set de măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, pentru debitorii cu datorii de peste un milion de lei. Mecanismul e bazat pe un plan de restructurare, prin plata eşalonată a restanţelor şi supraveghere fiscală, pe perioada înlesnirii. Al doilea mecanism constă în anularea accesoriilor, la datoriile de sub un milion de lei, dar numai dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie anul acesta.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a subliniat că de măsuri vor beneficia 28.500 de societăţi cu capital privat, 23.000 de persoane fizice şi peste 1.100 de instituţii şi UAT. El a spus că în acest an, ca urmare a acestei măsuri, se vor încasa la buget 2,4 miliarde lei.

Costin Manta, Senior Manager la Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică – EY România, spune că „proiectul de amnistie și restructurare a datoriilor fiscale poate stârni controverse, însă este important să observăm situația de ansamblu din România“. La finele anului 2018 existau datorii fiscale restante de aproximativ 30 miliarde lei. Din acestea, doar datorii de jumătate de miliard de lei au fost stinse în primele patru luni ale acestui an, ceea ce indică o dificultate în colectarea creanțelor fiscale prin metode consacrate.

 

Cheie pentru deficit

O serie de state UE au apelat la programe de amnistie similare în ultimii ani: Belgia, Italia, Germania, Grecia, Spania, dar și Australia, Canada și SUA, pentru a atrage la buget creanțele fiscale greu de colectat prin alte mijloace. România a apelat şi în trecut la amnistie.

„Se înțelege că guvernanții încearcă prin această metodă să rezolve problema deficitului bugetar. Oare acest proiect legislativ este soluția găsită de guvernanți pentru a nu crește taxele? Așa cum ne-a arătat istoria, creșterea taxelor ar afecta toate categoriile de contribuabili, inclusiv pe cei bun-platnici“, arată EY.

Cele mai citite

Investițiile PSD continuă să susțină creșterea economică în trimestrul II: Managerii Români Confirmă

Managerii români confirmă că România va continua să înregistreze creștere economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de Conjunctură privind...

Spre pace în jurul Israelului

                                          In memoria lui Shlomo Avineri În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și...

Atac armat în Londra. Sunt mai multe persoane rănite

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat la Hainault, în estul Londrei, după ce a atacat trecători cu o sabie...
Ultima oră
Pe aceeași temă