17.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăCulturăScriitoarea Ileana Vulpescu a murit

Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit

El deplânge „despărţirea de o mare scriitoare”.

„A plecat dintre noi ilustra romancieră (“persoană care scrie romane”) care a fost Ileana Vulpescu. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârşit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă şi s-ar fi cerut decretarea doliului naţional. România!…”, a scris Radu F. Alexandru.

Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, Bratovoești, județul Dolj, și a fost filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră și traducătoare română.

După o licență în Litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).

Cel mai cunoscut roman al său este Arta conversației, care a avut succes înainte de 1989.

În 2017, Ileana Vuplescu a primit Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, pentru întreaga activitate și creație literară. 

Cele mai citite

ICR Tel Aviv prezintă expoziția „Foliage of Life”, a artistei Dalia Sinclair

La Galeria ICR Tel Aviv a avut loc vernisajul expoziției de pictură, fotografii, instalații și artă video intitulată „Foliage of Life”. Lucrările sunt realizate de...

U-BT Cluj-Napoca, campioana României pentru al patrulea sezon consecutiv

U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea titlu de campioană a României la baschet masculin, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul...

Lookman Ademola(t) recordul lui Leverkusen. Trofeul Europa League merge la Bergamo

Formația italiană Atalanta Bergamo s-a impus cu scorul de 3-0 în fața nemților de la Bayer Leverkusen și a cucerit în premieră trofeul Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă