13.4 C
București
miercuri, 29 septembrie 2021

Guvernul va organiza ceremonii pentru marcarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat, marți, un protocol cu Primăria Sinaia şi cu Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş, pe baza căruia se vor organiza ceremonii, anul viitor, pentru a marca 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai.

Proiectul se va derula sub auspiciile Familiei Regale a României și va include reabilitarea traseelor istorice şi a grădinilor Domeniului Regal Peleş, precum şi amplasarea unei statui a Regelui Mihai în zona pietonală din faţa sediului Primăriei din Sinaia.

„Promit că voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-mi face datoria, Ministerul Culturii să îşi facă partea lui de treabă pentru ca acest protocol în trei să îşi ducă la bun sfârşit ceea ce şi-a propus pentru 2021, pentru a-l cinsti aşa cum trebuie şi cum merită pe Regele Mihai”, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu.

Ministrul Culturii a mai susținut, în acest context, că în opinia lui, relaţia dintre Guvernul României şi Casa Regală s-a îmbunătăţit odată cu instalarea Guvernului PNL, condus de Ludovic Orban.

„Eu zic că relaţia dintre Guvern şi Casa Regală s-a îmbunătăţit substanţial odată cu venirea liberalilor la guvernare”, a declarat ministrul Culturii.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă