14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Veste bună pentru fermierii români

Veste bună pentru fermierii români

Restricţiile pentru circulaţia animalelor impuse de evoluţia bolii limbii albastre au fost ridicate pe teritoriul României, ca urmare a îndeplinirii criteriilor stabilite în reglementările europene, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"ANSVSA a dispus ca data de 2 decembrie 2014 să fie declarată dată de debut a perioadei libere de vectori care transmit virusul bolii Bluetongue. Decizia a fost luată ca urmare a îndeplinirii criteriilor stabilite în reglementările europene (Regulamentul (CE) nr. 1266/2007). Drept urmare, zonele de control de pe teritoriul ţării noastre se elimină, iar tot teritoriul României va constitui zona de protecţie pentru bluetongue", se precizează într-un comunicat.

Aceasta înseamnă, explică reprezentanţii ANSVSA, că animalele pot circula fără restricţii pe teritoriul naţional, cu obligativitatea ca ele să fie clinic sănătoase.

În acest context, se mai precizează în comunicat, ANSVSA a elaborat un set de recomandări pentru crescătorii de animale, care cuprinde o serie de măsuri de profilaxie nespecifică. Măsurile au rolul de a preveni infectarea animalelor receptive cu virusul bolii Bluetongue. Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene vor organiza întâlniri cu asociaţiile de crescători de animale, pentru a le prezenta aceste recomandări, şi vor distribui materiale informative cu acest conţinut, prin intermediul reţelei sanitare veterinare din teritoriu.

Pentru perioada iernii, se recomandă anunţarea medicului veterinar despre orice intenţie de cumpărare sau introducere de noi animale în exploataţie şi observarea permanentă a bovinelor, ovinelor şi caprinelor pe care le deţin, orice modificare a stării de sănătate a animalelor urmând să fie anunţată medicului veterinar. ANSVSA mai recomandă efectuarea curăţeniei în adăposturi şi în jurul acestora, îndepărtarea gunoiului de grajd din apropierea adăpostului şi de pe platforma de gunoi, precum şi efectuarea a cel puţin unei acţiuni de dezinsecţie în adăpost.

Primul caz de boala limbii albastre în România a fost diagnosticat în 22 august, în judeţul Buzău.

Conform unei centralizări din 15 octombrie, 384 de animale au murit în România din cauza bolii limbii albastre.

Bluetongue (boala limbii albastre) este o boală specifică rumegătoarelor, care nu se transmite la alte specii de animale sau la oameni. Boala este produsă de un virus transmis prin înţepătura unor insecte de dimensiuni mici (1-3 mm).

Cele mai citite

Loredana Groza mărturisește ce fotbalist a fost primul ei “crush”. “Decupam pozele cu el din ziare!”

Loredana Groza a fost prezentă pe terenul unde se antrenează Generația de Aur, pe "Arcul de Triumf", pentru meciul din 25 mai. Artista va...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...

Marcel Ciolacu, vizită în Turcia

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat miercuri că intenționează să efectueze săptămâna viitoare o vizită oficială în Turcia. În cadrul acestei vizite, în conformitate cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă