6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016UPDATE. Câmpeanu: 200.000 de pensii vor fi recalculate

UPDATE. Câmpeanu: 200.000 de pensii vor fi recalculate

UPDATE: Dosarele de pensie deschise între 1 ianuarie 2011 şi 22 ianuarie 2013 vor fi recalculate, în urma publicării motivării decizei Curţii Constituţionale a Românie cu privire la Legea pensiilor. (ataşată decizia Curţii)

Este vorba de peste 200.000 de pensii care vor fi recalculate, a precizat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, conform Mediafax.

Întrebată în legătură cu fondurile necesare recalculării, Câmpeanu a răspuns: „Dacă nu există bani, o să-i avem. O să analizăm previziunile pentru bugetul de stat şi vom face modificări dacă vom constata că nu există fondurile necesare. Este o decizie a Curţii Constituţionale şi ea va fi pusă în aplicare.”

Ministrul a avertizat că această măsură ar putea produce inechităţi întrucât ar rezulta coeficienţi mai mari în anii 2011 şi 2012, pentru care se face recalcularea.

Curtea Constituţională a decis, în 29 octombrie, că dispoziţiile art. III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale.

Curtea a publicat miercuri motivarea deciziei, potrivit căreia Casele de pensii ar fi trebuit să recalculeze din oficiu drepturile de pensie deschise începând cu anul 2011.

–-

Curtea Constituţională a României a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Ca efect al deciziei, aplicarea unui indice de corecţie de 1,06, în 2013, se va face doar în cazul persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013.

Citeşte şi: Ponta: Curtea Constituţională susţine evaziunea

Prevederile declarate neconstituţionale stabilesc „(2) Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Alin. (1) la care face trimitere alin. 2 prevede că în anul 2013 indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este 1,06.

Cele mai citite

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

Un agent al Secret Service a fost concediat după ce a folosit casa lui Barack Obama din Hawaii în scopuri personale

Un agent din cadrul Secret Service însărcinat să-l protejeze pe Barack Obama a fost concediat în urma unor dezvăluiri cu privire la faptul că...

Protest la Fabrica de Arme Cugir: Angajații cer contracte clare pentru viitorul companiei

Membrii sindicatului „Apărarea” de la Fabrica de Arme Cugir au protestat, joi dimineață, în fața întreprinderii, solicitând stabilitate și transparență, în privința contractelor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă