16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Ce SALARII au MILITARII români

Ce SALARII au MILITARII români

Foarte mulţi ofiţeri ai Armatei Române câştigă mai bine decât ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Pe de altă parte, ministrul Apărării câştigă mai puţin chiar decât unul dintre consilierii lui.

Această situaţie, aparent paradoxală, este prezentată într-un document statistic elaborat de Ministerul Apărării Naţionale asupra salariilor plătite în luna iunie 2015. Sumele achitate în iunie sunt cele cuvenite pentru munca prestată de angajaţii MApN în luna mai 2015.

Citeşte şi:  Guvernul deblochează 146 milioane de lei pentru Apărare. Vezi destinaţia lor

Conform statisticii, cel mai mare salariu l-a încasat un ofiţer: 9826 de lei net. Mircea Duşa, ministrul civil al Apărării, a încasat în iunie suma de 5361 de lei net. În schimb, unul dintre consilierii ministrului a încasat 7271 de lei.

Secretarul general al MApN a primit 7038 de lei, iar secretarul general adjunct – 5870 de lei, ambii fiind mai bine plătiţi decât ministrul. În ceea ce priveşte militarii, o serie de ofiţeri au încasat între 9826 şi 5367 de lei net, adică mai mult decât ministrul lor.

Un subofiţer mai bine plătit ca ministrul Apărării

Există şi un subofiţer mai bine plătit ca ministrul Apărării. Subofiţerul a încasat în iunie 2015 suma de 5644 de lei net.

Cei doi secretari de stat din MApN au încasat 4721, respectiv 4693 de lei net.

Pentru un maistru militar, salariul net a fost de 1608 de lei. Dintre angajaţii militari ai MApN, cele mai mici venituri le au gradaţii şi soldaţii profesionişti (SGP), care au primit între 948 şi 789 de lei net.

Pe ansamblul lunii iunie 2015, MApN a avut cheltuieli de personal care au totalizat 1.814.372.505 de lei.

Citeşte şi:  Exclusiv RL. Armata îşi numără soldaţii. Ce amendă primeşti dacă nu mergi la Centrul Militar

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Forțele israeliene au recuperat din Gaza cadavrele a trei ostatici

Forțele israeliene au recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza, anunță Forțele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Trupurile aparțin lui Shani Louk, Amit Buskila...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă