Călin Lăzăroiu recomandă tinerilor să studieze cât mai mult timp independent şi să nu încerce să se axeze doar pe rezultatele care au impact pe termen scurt. Notele, în accepţiunea lor, sunt necesare doar în prima parte a studiilor, cât timp au un rol de a măsura şi filtra performanţa. De altfel, ele nu vor mai avea importanţă mai târziu, când ceea ce producem este definitoriu.
Prin urmare, Călin Lăzăroiu spune că un student care se gândeşte în perspectivă lungă trebuie să fie continuu conştient de faptul că el învaţă pentru viitorul lui. Asta va face diferenţa dinte un student excepţional şi unul bun.
Pentru început, mi-aş dori să ne povestiţi câteva lucruri despre dumneavoastră.
Sunt născut în Bucureşti, părinţii mei sunt amândoi licenţiaţi în filologie, în limbi şi literaturi slave. Deci, nu au nici o conexiune cu drumul pe care l-am urmat eu în carieră. Am terminat un liceu cu profil real, de matermatică şi fizică, şi m-am înscris la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 1994, la absolvirea facultăţii, am aplicat singur la o universitate din America pentru a-mi continua studiile. Am trecut testele de limbă care existau atunci prin intermediul Ambasadei Americii, iar în urma rezultatelor, am primit un număr de oferte, printre care se afla şi Universitatea Columbia, pe care am ales-o datorită prestigiului său.
Primul pas important pe care l-aţi făcut în carieră a fost admiterea la facultate. De ce aţi ales să studiaţi fizica?
Este o istorie lungă, care începe pe undeva prin grădiniţă. De fapt, am avut un număr de interese în şcoala generală, în gimanziu. La început, m-a interesat biologia, când mi-am cumpărat nişte cărţi de genetică, mult peste nivelul meu de atunci. Nu pot spune că am înţeles mare lucru, pentru că, evident, nu ştiam chimie. După ce m-am chinuit să înţeleg foarte mult, mi-am dat seama că trebuie să cunosc chimia. Astfel, am ajuns la chimie, dar pentru a o înţelege trebuia să cunosc fizica şi matematica. Deci, cam asta a fost traiectoria, începând încă din generală.
De unde aveaţi apetenţa aceasta pentru studiu?
Este greu de descris. Bănuiesc că am fost foarte curios. Spre exemplu, în grădiniţă, colecţionam timbre. Era interesant pentru mine să am timbre din toate ţările. Era o formă de a învăţa. După această perioadă, am început să citesc. La un moment dat, cred că eram cel mai de nădejde client al bibliotecii Şcolii 82. Mă duceam şi împrumutam patru sau cinci cărţi pe săptămână.
Cum vă amintiţi perioada studenţiei?
A fost o perioadă dură, pentru că se schimbau foarte multe. Am intrat la facultate în 1988, am făcut şi nouă luni de armată, iar când a venit Revoluţia, totul s-a schimbat, în timp ce eu eram în anul II.
Despre ce schimbări este vorba?
S-au schimbat profesorii, cursurile, materia. Deci, a fost un pic de haos în primii doi ani de facultate. Din fericire, ştiam majoritatea materiei dinainte, fapt pentru care nu m-a afectat foarte tare, dar a fost o perioadă tulbure şi foarte politică. Din experienţa mea, nu cred că politica se amestecă foarte bine cu învăţământul.
De ce spuneţi asta?
În primul rând, distrage de la preocuparea principală şi creează conflicte în interiorul universităţilor. În acea perioadă, s-a ajuns la mişcări studenţeşti, pentru că tinerii îşi doreau să construiască ceva nou. Ideal, într-o universitate, corpul profesoral şi cel studenţesc trebuie să fie solidar. Profesorul trebuie să fie acolo pentru a-şi ajuta studentul, iar studentul este acolo cu acelaşi rol. Din experienţa mea, înveţi foarte multe atunci când predai, pentru că ţi se pun întrebări, mai ales în epoca internetului, când orice spui poate fi verificat în cinci minute. Este stimulant acest schimb şi o interacţiune pozitivă. Politica, cel puţin la acea vreme, strica această interacţiune.
Acest fapt l-aţi întâlnit doar la momentul de după 1989?
Există efervescenţă politic peste tot în universităţi. Există conflict între generaţii, între grupuri de interese, dar nu este neapărat ceva dramatic.
Ce sfaturi îi oferiţi unui student care studiază ştiinţele exacte?
Sfatul meu ar fi să studieze cât mai mult timp independent. Acest lucru l-am făcut atât eu, cât şi colegii mei. Am vrut să ştim mult mai mult decât se preda. Important este să înveţi pentru tine, pentru că notele reprezintă un sistem de inginerie socială. Sigur că şi ele sunt importante, dar cam până ajungi la nivel de studii doctorale. Acolo, contează ce ştii să produci ca cercetare şi ce recomandări obţii. Notele nu contează pe termen lung, cel puţin în vest, dar în primii patru-cinci ajută la filtrare şi măsurare. Prin urmare, un student care se gândeşte în perspectivă lungă trebuie să fie continuu conştient de faptul că el învaţă pentru viitorul lui. Asta face diferenţa dinte un student excepţional şi unul bun.
Vorbeaţi mai devreme despre colegii din facultate. Aţi mai păstrat legătura cu ei?
Marea majoritate dintre colegii mei apropiaţi este în străinătate. Pe vremea aceea, exista o specializarea care începea în anul patru, respectiv Fizică Teoretică, pe care puteai să o urmezi pe baza rezultatelor din ultimii trei ani. La colegii din această specializare mă refer. Mulţi sunt plecaţi pe la diverse universităţi, mai ales în America, dar şi în Europa. Unii s-au întors, dar puţini au rămas. Atunci, a fost o mişcare similară cu cea din ţările est europene, pentru că nu existau condiţii. Cercetarea nu a fost o prioritate în toate aceste ţări.
Cum aţi ajuns concret în State?
După cum am mai spus, am aplicat singur, am luat testele respective, m-am documentat singur despre posibilitatea plecării.
Cum aţi reuşit să vă informaţi într-o perioadă în care nu se punea problema Internetului?
Încă din 1992, m-am dus la Biblioteca Americană şi am citit diferite publicaţii care aveau liste de universităţi şi explicau sistemul.
Cum aţi resimţit sistemul educaţional nord american? Care credeţi că este succesul lor?
În primul rând, universităţile americane îşi doresc să colecteze talent din toată lumea pentru a rămâne competitivi. Acolo, îi filtrează doar pe cei mai buni şi mai promiţători studenţi americani şi îi aduc pe cei mai talentaţi oameni pe care îi pot atrage din străinătate. Mai mult, există foarte multă finanţare pentru cercetare, se lucrează foarte mult în grupuri, iar astfel se pot schimba foarte multe idei, plus că se aduc studenţi internaţionali, astfel se creează foarte multă competiţie. Spre exemplu, când am ajuns eu acolo, în generaţia mea, mai mult de jumătate dintre studenţi erau non-americani. Printre aceştia se afla persoana care a primit cel mai mare premiu în India. Eu primisem un premiu de la Ministerul Învăţământului. În esenţă, ei îşi doresc să-i aibă pe cei mai buni din fiecare ţară.
Cum aţi ajuns să predaţi, să urmaţi o carieră academică?
Pe mine mă interesează cel mai mult cercetarea, dar, în Vest, nu poţi face acest lucru fără să predai. În România, lucrurile au fost separate. Dacă ne uităm la cercetarea din ţară, ea provine de la institute specializate. Din cauza aceasta, este foarte greu pentru studenţii talentaţi să facă o lucrare de diplomă. Eu mi-am făcut-o cu sprijinul unei persoane de la Institutul de Fizică şi Energie Nucleară. În Vest, este de neconceput ca un cercetător să nu predea. Cercetare pură se face doar în Institutele care sunt afiliate companiilor.
Ce metode de predare folosiţi?
Metodele de predare trebuie adaptate studenţilor. Unde predau acum, fizica este în cadrul departamentului de matematică. Prin urmare, am studenţi care studiază matematică, dar unii doresc să abordeze şi alte aspecte ale fizicii. Concret, matematicienii vor un sistem foarte deductiv, în timp ce pasionaţii de fizică vor un sistem bazat pe calcule, dar mai puţin formal. Astfel, sunt nevoit să introduc noţiunile, dau exemple, după care formulez o teoremă. În clasele de biologie – inginerie, folosesc cu totul alt stil, bazat pe exemple concrete, cu imagini. Ei vor să vadă mai întâi aplicaţia şi, apoi, teoria.
Cum aţi fost ca student? V-ar fi plăcut să vă aveţi ca elev?
Pot să vă spun ce m-a deranjat pe mine. Eu aş fi preferat să fiu integrat într-un sistem de tip american, pentru că am simţit că aş fi putut să sar peste primii doi ani de facultate.
Am simţit că am pierdut mult timp, iar în primii doi ani am studiat foarte multă ¬matematică, pentru că nu aveam ce să mai cunosc la fizică. Mi-aş fi dorit mai multă flexibilitate. Este unul dintre lucrurile pe care eu încerc să le ofer. Dacă ai un student supradotat, acesta nu este sprijinit de sistem. Eu nu pot să predau doar pentru o persoană, ci la nivelul mediu al clasei, deci ar trebui să existe anumite mecanisme care să stimuleze interesul tânărului.
De obicei, eu vorbesc cu studenţii personal, le dau cărţi. Ar fi mult mai bine dacă li s-ar oferi flexibilitate, prin care poate să ardă anumite etape.
În loc de CV
Călin Lăzăroiu este absolvent (magna cum laudae) al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti, cât are şi diploma de doctorand la Universitatea Columbia, New York. Experienţa sa profesională este axată pe cariera academică şi cea de cercetător. De şase ani, este lector la Trinity College din Dublin, Irlanda, iar, anterior, şi-a desfăşurat activitatea în instituţii precum Universitatea Stony Brook din cadrul C.N.Yang ¬Institute, Universitatea Hunboldt din Berlin, Universitatea Wisonsin-Madison şi Institute for Advance Study, Princeton. În plus, Călin Lăzăroiu are peste 30 de articole apărute în diferite publicaţii de specialitate şi a fost invitat la peste 30 de conferinţe în cadrul unor conferinţe organizate în ţări precum Franţa, Belgia, Marea Britanie, Spania, Statele Unite ale Americii sau Canada.
