Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De la ”Dracul din România” la ”Aleasa lui Dumnezeu”. Povestea româncei Eleonora Zugun

Nimeni din România sau din străinătate nu a vorbit până acum cu urmașul celebrei Eleonora Zugun, cunoscutul caz Poltergeist al lumii în secolul trecut. O face în premieră „România liberă“.

Cristinel C. Popa 0 comentarii

31.12.2017 - 21:56

Nimeni din România sau din străinătate nu a vorbit până acum cu urmașul celebrei Eleonora Zugun, cunoscutul caz Poltergeist al lumii în secolul trecut. O face în premieră „România liberă“.

Nepotul celebrei Eleonora Zugun, „românca Poltergeist“ care acum aproape un secol muta lucrurile din casă cu privirea datorită unor puteri ieșite din comun, locuiește la Iași.

Petru Zugun a lucrat ca profesor universitar la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza“. Bărbatul, care a aflat de la bunica sa despre isprăvile mătușii, crede că în cazul tinerei cu puteri paranormale nu a existat nici un fel de înșelăciune, Eleonora având într-adevăr timp de câțiva ani capacități supranaturale. El a povestit în exclusivitate pentru „România liberă“ despre cele întâmplate în casa familiei Zugun.

„Nu am apucat să-i văd și eu puterile, după o perioadă i-au dispărut ca din senin. Eram adolescent. Ea a murit în cele din urmă ca frizeriță la Cernăuți, dar povestea ei e foarte interesantă“.

Astfel, prin intermediul ziarului nostru facem să nu se piardă mărturiile provenite de la persoanele ce au participat în mod direct la „minunile“ petrecute în preajma Eleonorei Zugun, persoane care sunt singurele îndreptățite să confirme fenomenul.

Petru Zugun, profesorul universitar despre care este vorba în rândurile de față, precizează că bunica sa era ferm convinsă că, asemenea lui Petrache Lupu, Eleonora Zugun – cea care constituie în fapt subiectul „fenomenului Poltergeist“ al secolului XX – era trimisa lui Dumnezeu. De altfel, cadrul didactic universitar poartă din trăsăturile Eleonorei, așa cum o știm din fotografii, fiind rude apropiate.

Misterioasa Eleonora Zugun – „Dracul din România“

Pentru a înțelege mai bine ce a însemnat Eleonora Zugun pentru secolul XX trebuie amintit că întâmplările ce au avut loc în preajma sa au fost relatate pe larg în presa vremii din mai multe țări europene și că fenomenele au fost studiate de fizicieni din străinătate. Pentru că nu s-a putut decât constata faptul că femeia avea cu adevărat puteri nemaiîntâlnite, ea a fost supranumită, în lipsa unor explicații științifice, „Dracul din România“. Eleonora Zugun s-a născut la 24 mai 1913 în satul Talpa, județul Botoșani, unde și-a petrecut copilăria. Se povestește că în februarie 1923, pe când se îndrepta către satul bunicilor săi, Buhai, a găsit niște bani pe marginea drumului, și că acest „dar“ i-a conferit, de fapt, puteri supranaturale.

De altfel, chiar și bunica ei de 105 ani, care avea reputația de vrăjitoare, a fost uimită de „talentul“ fetei, manifestat chiar în a doua zi a vizitei, când ferestrele au fost sparte de pietre ce cădeau asupra casei, și când în preajma Eleonorei au început să plutească tot felul de obiec­te. Bunica superstițioasă a crezut că fata este posedată, așa că a convins-o să plece. Fenomenele însă au continuat de-a lungul timpului și, sperând să scape, Eleonora s-a refugiat la mănăstirea Gorovei, însă doar pentru trei săptămîni, întrucât manifestările violente nu au încetat nici acolo. Între timp, de ea a auzit un fizician din Austria, Fritz Grunweld, care a încercat să studieze fenomenele începând din mai 1925. Numai că omul de știință a murit în iulie același an, iar fata a rămas din nou în grija familiei. În septembrie 1925, de întâmplări a auzit o contesă din Viena, Zoe Wassiliko-Serecki, care a luat-o la ea pe Eleonora și care a contactat alți cercetători. La Viena, fata a fost fericită, ea devenind coafeza contesei. Totuși, chiar dacă Eleonora era stabilă emoțional, din când în când mai apăreau fenomene poltergeist. Contesa ținea un jurnal în care povestea și aceste întâmplări, de altfel constatate și de cercetători, iar o parte dintre însemnări au fost publicate, în 1927, în „British Journal of Psychical Research“.

Alături de cea care o proteja, Eleonora a fost supusă la teste și în laboratoare din Anglia și Germania, unde s-au evidențiat din nou capacitățile telekinetice. Când s-a constatat că, de fapt, nu se pot elucida misterele legate de Eleonora, fata a fost trimisă acasă, în România.

Fără să-și fi terminat studiile, ea a trebuit să trăiască dintr-un salariu de frizeriță, aceasta fiind meseria pe care a practicat-o până la moarte, singură, pentru că nu a fost niciodată căsătorită.

Neobișnuita familie Zugun

Petru Zugun locuiește într-un apartament modest, la etajul nouă al unui bloc din cartierul ieșean Copou. Am vorbit cu el în mai multe rânduri. Cu o anumită ocazie a precizat că dorește să-și amintească poveștile bunicii sale (sora Eleonorei) și dintr-o perspectivă benefică asupra istoriei. Ține să facă o completare: am avut noroc că l-am prins într-un moment favorabil. Altminteri, cu siguranță ar fi refuzat interviul. Recunoaște că în familia sa sunt destui cu toane. „Dintotdeauna s-au întâmplat lucruri mai puțin obișnuite în familia mea“. S-a trăit și se trăiește energic, cu patimă, în familia Zugun. „Bunica mea, care era soră cu Eleonora, a făcut un copil cu medicul satului, dar bunicul a iubit-o foarte mult și nu a părăsit-o. Însă, de gura satului, s-a mutat la Iași. Așa am ajuns noi aici“, precizează bărbatul.

Fotografia mișcată

În privința Eleonorei Zugun este categoric. „Chiar dacă nu ai asistat în mod direct la evenimente, nu poți să nu crezi totuși că ceva a fost, odată ce femeia a ajuns în custodia unei contese vieneze. Mie mi-a povestit bunica cum într-adevăr în preajma sa lucrurile se mișcau în mod cu totul și cu totul straniu, fără ca ea să facă eforturi. Pur și simplu le deplasa cu privirea. Faptul că a ajuns subiect de investigație științifică spune totul. Cercetările nici măcar nu au fost finalizate. Eram adolescent și bunica mi-a povestit că Eleonora și-a pierdut brusc puterile. Nu s-a căsătorit, a lucrat ca frizeriță și a murit într-un deplin anonimat, la Talpa“, povestește Petru Zugun.

Bărbatul precizează că și în familia sa au existat și există și astăzi și pesi­miști – oameni care se declară cel puțin neutri în ceea ce privește evenimentele petrecute în preajma Eleonorei Zugun. „Tatăl meu, spre exemplu, nu credea în chestii din acestea, însă nu se poate înclina balanța înspre pesimiști, pentru că există martori, relatări, fotografii, toate clare în acest sens. Faptul că ele nu au fost lămurite este cu totul altceva. Evenimentele sunt, însă, foarte limpezi, pentru că, spunea bunica, pur și simplu lucrurile din preajma Eleonorei o luau razna din senin. Și acest lucru l-au observat martori diverși, din toate mediile, inclusiv specialiști în domeniu. Nimeni nu poate pune sub semnul îndoielii că se petrecea ceva. Mai degrabă erau nelămuriri asupra cauzelor și a modului de manifestare. Deci există relatări repetate, iar lucrurile au rămas neclare ca multe altele“, a spus profesorul Petru Zugun.

Cine este Petru Zugun?

Cu privire la proveniența numelui de familie, în familia Zugun părerile sunt împărțite. Petru Zugun crede că familia sa provine din Ardeal, din zona Bistrița-Năsăud, iar strămoșii săi au coborât în zona Moldovei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

„Practic au fugit de invadatorii tătari și de asuprirea ungurească. Zugun înseamnă vânturatec, nebunatec. Familia noastră era una săracă. Duminica și chiar de sărbători tata ne cerea să învățăm, ne-a plătit preparații, și așa am ajuns unde am ajuns. Dacă nu era socialismul, eu ca mulți alții nu aș fi ajuns aici“.

Profesorul Zugun s-a născut la Iași. Înainte de a intra la facultate a absolvit Liceul Național.

„Aveam colegi de primă mână, fii de doctori, profesori universitari, oameni cu înclinație spre litere, psihologie. Eu eram sărac, însă citeam, rețineam, aveam o memorie bună, de aceea am putut să absolv Literele. M-am remarcat din punct de vedere profesional, am publicat câteva cărți, am făcut parte și din comisiile pentru doctorate. Am scris, am studiat, am fost la specializări în țări străine pentru că am vrut să mă ridic la înălțimea meseriei, a funcției pe care am ocupat-o. M-am pregătit și am luat lecții de lingvistică la Lima, în Peru“.

Petru Zugun a fost 10 luni la Los Angeles pentru a învăța limba engleză direct de la sursă. În ceea ce privește legătura sa cu Eleonora Zugun, singurul care l-a întrebat despre acest lucru a fost Haralambie Țugui, un cunoscut poet, care s-a interesat de cazul femeii cu însușiri paranormale, mai ales că provine dintr-o zonă apropiată localității Talpa din județul Botoșani, unde s-a născut și a trăit Eleonora.

Trimisa lui Dumnezeu

Chiar dacă românii sunt mai sceptici și sunt liberi să fie așa, Petru Zugun depune mărturie asupra veridicității celor petrecute cu Eleonora Zugun în „casa poltergeist“. Până la urmă rămâne întrebarea „de ce investigațiile nu au dus la nimic palpabil?“.

Petru Zugun a făcut o frumoasă carieră didactică. Însă la Iași, de Eleonora Zugun n-au auzit decât inițiații. Profesorul universitar mută și el cu privirea obiectele, însă doar în vise. Vise cu bunici și o mătușă care vrăjește obiectele. „Trimisa lui Dumnezeu“, cum zicea bunica sa... Sau „Dracul din România“, cum au spus străinii…

Comentarii

loading...