19.1 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăAldine„Politrucii penibili“ îi strică jocul lui Ponta

„Politrucii penibili“ îi strică jocul lui Ponta

Președintele ales al CE, Jean-Claude Juncker, va discuta cu doar unul din cei doi candidați români la postul de comisar european iar, potrivit surselor Mediafax, persoana aleasă este europarlamentarul PSD Corina Crețu. Reamintim că România mizează pe obținerea portofoliului pentru Politică regională, dar în ultimele zile au început să fie vehiculate și alte variante, precum portofoliile pentru Cooperare internațională, ajutor umanitar și reacții la situații de criză și, respectiv, pentru Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune socială. Stabilirea domeniului de care se va ocupa viitorul comisar european din partea României se va face după interviul de astăzi, în funcție și de competențele profesionale constatate de Juncker la europarlamentarul PSD. De menționat că portofoliul pentru Politică regională este vizat și de Cehia, care a nominalizat-o pe Vera Jourová, ministru pentru Dezvoltare Regională.

Anunțul privind împărțirea portofoliilor va fi făcut săptămâna viitoare, după ce președintele ales al CE se va întâlni cu toți candidații. Singura țară care nu a trimis încă o propunere de comisar european este Belgia, nominalizarea urmând să fie transmisă astăzi, potrivit presei belgiene.

 

ACL: Nominalizarea a fost făcută cu încălcarea legii

 

Liderii Alianței Creștin Liberale, Klaus Iohannis și Vasile Blaga, i-au transmis o scrisoare lui Jean-Claude Juncker, prin care contestă nominalizarea Corinei Crețu și atrag atenția că o desemnare ilegală a unui comisar român „ar afecta atât credibilitatea Comisiei Europene, cât și pe cea a președintelui ales al Comisiei Europene“.

În documentul adresat oficialului european, președinții PNL și PDL invocă art. 19 din Legea nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene. Textul menționat stabilește că „Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcții în cadrul instituțiilor Uniunii Europene“ și că persoana propusă de Executiv pentru a face parte din Comisia Europeană va fi audiată de comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Iohannis și Blaga arată, în scrisoarea transmisă lui Juncker, că dispozițiile respective se referă, „în mod evident“, la „un moment anterior transmiterii nominalizărilor către Comisia Europeană și nu ulterior, cum s-a întâmplat în cazul de față“. Liderii ACL mai precizează că, în caz contrar, „dispoziția legală ar fi lipsită de orice conținut și finalitate, deoarece o eventuală opoziție a Parlamentului, urmare a audierilor efectuate, nu ar mai avea nici o relevanță“.

Totodată, Iohannis și Blaga subliniază că, până în acest moment, nu a avut loc în Parlament audierea candidaților propuși, deși opoziția a cerut încă din luna iulie demararea procedurilor legale pentru nominalizarea comisarului european din partea României. „Considerăm că această încălcare a legii nu trebuie trecută cu vederea de președintele ales al Comisiei Europene și ar trebui acționat în consecință“, se mai arată în scrisoarea liderilor opoziției.

 

Premierul răspunde cu jigniri

 

Victor Ponta a comentat în termeni extrem de duri demersul liderilor ACL, pe care i-a numit „politruci penibili, iresponsabili“, „Păcală și Tândală ai politicii românești“, „politruci fără minte“, care „nu au capacitatea de a se exprima rațional în limba română“ și care spun „prostii“. „Întrebați-l pe Blaga dacă a vorbit vreodată cu vreun oficial european… că probabil își fractura mâinile“, a declarat șeful Executivului, la Palatul Parlamentului.

Arătând că el a negociat timp de o lună și jumătate pentru a obține „cel mai important portofoliu posibil pentru România“, Ponta a precizat că „evident, nu e nevoie de nici o clarificare“ în urma scrisorii pe care a primit-o președintele ales al CE.

Cele mai citite

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...

S-a inaugurat primul scaner cu raze X pentru combaterea activităților ilicite, în biroul de frontieră Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele...

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...
Ultima oră
Pe aceeași temă