7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportAtletismDe ce îl iubesc pe Paul Goma?

De ce îl iubesc pe Paul Goma?

Este o întrebare pe care mi-am pus-o deseori, dar la care abia acum mă decid să -răspund. Îl iubesc pe Paul Goma, pe şleau spus, fiindcă i-a înjurat pe toţi. De la un anumit moment încolo capacitatea lui de nuanţare a încetat să mai funcţioneze, sila i s-a urcat în creier şi nu a mai pregetat. Îl mai iubesc pe Paul Goma deoarece nu a venit niciodată în ţară după decembrie 1989. Poate inconştientul său bănuia deja ce se va întâmpla cu noi. Ştia că după o Românie distrofic ceauşistă va urma o Românie boccie şi băs-şită, o ţară nenorocită, în care se fură pe faţă, în care disperarea nu mai are leac. Nu pentru o asemenea Românie şi-a pus Paul Goma pielea în saramură şi bănuind că într-o asemenea direcţie vor merge lucrurile a preferat, precum Cioran, să nu mai calce aici. De -altminteri între ei doi există destule asemănări. Doar că Cioran, treptat, depărtându-se ireversibil de ţară, a alunecat într-un fel de nihilism estetic. El nu numai că nu a călcat în România, dar nici nu a mai scris în româneşte. Alzheimer-ul perfid a ţinut însă să ne răzbune limba.

La Goma se -poate însă vorbi de un radicalism de natură etică. Între nihilismul estetic şi absolutismul etic există o stranie -înrudire. Sunt ca doi munţi care se privesc faţă în faţă. Amândoi solitari, superbi, fără egal. Ei ştiu că nu vor primi de nicăieri nici un răspuns şi aceasta le face solitudinea şi mai frumoasă. Anul acesta Paul Goma, la început de Balanţă, va împlini trei sferturi de veac. Este o vârstă. Cioran murea în urmă cu 15 ani când împlinea 84 de ani. Amândoi au locuit în Franţa unde au încercat să-şi oblojească rănile. Au ales Franţa cu toate că ştiau că aici stângismul este -neîndurător şi nu-i iartă pe cei fugiţi din Europa Răsăriteană. Doar de anvergura lui Soljeniţîn să fii ca să-l biruieşti! Cioran l-a -biruit, dar nu printr-o luptă corp la corp, ci prin detaşare, alegând soluţia budistă a refuzului total. Deziluzia e cea mai eficace armă când ai de-a face cu bandiţi. Ei nu pot să înţeleagă fronda mâinilor goale. Goma nu a reuşit acelaşi lucru. Dar la bătrâneţe, singur, ignorat, are aceeaşi nobleţe a omului care nu mai aşteaptă nimic şi întoarce spatele unei lumi ingrate. De aceea îl iubesc.  

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă