22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinisterul Educaţiei a anunţat că bursele elevilor rămân la nivelul de anul...

Ministerul Educaţiei a anunţat că bursele elevilor rămân la nivelul de anul trecut

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) în şedinţa de luni, Executivul a decis ca, în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevi să fie cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019.

“Etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariţiei noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019. Prin urmare, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, este cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019”, explică MEN.

De asemenea, MEN precizează că autorităţile locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcţie de posibilităţile financiare existente la nivel local.

Premierul Viorica Dăncilă anunţa, înaintea şedinţei de Guvern de luni, că Executivul va stabili în acea şedinţă pragul valoric sub care bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social ale elevilor să nu poată scădea şi va adopta actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru anii şcolari următori.

“(…) Printr-o hotărâre pe care o vom adopta astăzi stabilim un prag valoric sub care bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de care beneficiază elevii din învăţământul preuniversitar să nu poată scădea. Luăm această decizie pentru a reduce diferenţele foarte mari cu privire la cuantumul burselor alocate de către administraţiile publice locale. De asemenea, adoptăm astăzi actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru anii şcolari următori, astfel încât copiii de la sate să fie sprijiniţi să îşi poată continua şcoala. Vreau să fie foarte clar: elevii şi părinţii nu au de ce să îşi facă griji, am prevăzut bani în buget pentru decontarea abonamentelor elevilor”, a spus Dăncilă.

Cele mai citite

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă